Medicii legiști au finalizat necropsia în cazul tânărului de 25 de ani care a murit în Secția de Ortopedie a Spitalul Județean de Urgență Buzău, în timp ce se afla internat și aștepta o intervenție chirurgicală pentru o fractură de femur.
Potrivit concluziilor medico-legale, decesul a fost cauzat de un tromboembolism pulmonar, o complicație gravă ce poate apărea la pacienții imobilizați pe perioade îndelungate, informează Digi24.
Ce arată necropsia
Examinarea medico-legală a fost efectuată la solicitarea familiei, în prezența unui expert-parte, ca măsură suplimentară de precauție. Scopul a fost clarificarea circumstanțelor morții și eliminarea eventualelor suspiciuni privind posibile erori medicale.
Conform raportului, un cheag de sânge format la nivelul organismului a migrat către plămâni, unde a blocat arterele pulmonare, provocând instalarea rapidă a unei insuficiențe respiratorii fatale.
Tânărul era imobilizat după un accident rutier
Bărbatul fusese internat în urma unei fracturi de femur, suferite într-un accident rutier produs pe 2 ianuarie. Din cauza leziunii, acesta era imobilizat la pat și urma să fie operat în cursul dimineții de luni.
Surse medicale indică faptul că tromboembolismul pulmonar este un risc cunoscut în cazul pacienților cu astfel de traumatisme, motiv pentru care tânărului i-ar fi fost administrat tratament anticoagulant pe durata spitalizării, în scop preventiv.
Operația, amânată
Tratamentul ar fi trebuit să mențină starea pacientului sub control până la momentul intervenției chirurgicale. Cu toate acestea, operația nu a fost realizată mai devreme, iar conducerea spitalului este așteptată să ofere explicații clare în acest sens.
Potrivit unor surse medicale, amânarea intervenției ar fi fost cauzată de lipsa tijei necesare pentru stabilizarea fracturii, informație care nu a fost confirmată oficial de reprezentanții unității medicale.
Moartea tânărului a generat un val de reacții în spațiul public, dar și proteste din partea comunității din care acesta făcea parte. Familia așteaptă, în continuare, clarificări suplimentare privind modul de gestionare a cazului medical înainte de producerea decesului.






























Comentează