Autoritățile vor să vadă, astfel, dacă poate readuce publicul la evenimente în siguranță, în această vară, mai arată sursa citată. În Marea Britanie va fi organizat, pe 2 mai, un concert în aer liber, cu participarea a 5.000 de persoane, fără distanțare socială și fără obligația de a purta mască de protecție, au anunțat duminică autoritățile din Regatul Unit, relatează CNN. Evenimentul va avea loc în Sefton Park din Liverpool, iar cei care vor cumpăra bilete vor fi obligați să efectueze un test rapid la un centru local. Cercetătorii testează astfel și rolul pe care o astfel de facilitate l-ar putea juca în revenirea la organizarea de evenimente pe scară largă. De asemenea, organizatorii vor examina, la fața locului, „mișcările și comportamentul mulțimii”, pentru a vedea, ulterior, în cazul depistării de cazuri COVID în rândul participanților, cum s-a propagat virusul. Sursa: CNN
Concert-experiment cu 5.000 de oameni, fără mască și distanțare, în Marea Britanie
București
9°C
Articole Similare

1.774
VIDEO 'Georgescu de Birmingham'. Român candidat în UK din partea unui partid anti-NATO: 'Avem nevoie de curățenie, fără șobolani, fără găuri'
1.774

47
Român condamnat în Germania după un atac șocant asupra unei femei care alerga în parc
47

3.727
Lovitură dură pentru românul considerat 'creierul' „bandei BMW”: Unica sa 'meserie' era să semene teroare în nordul Spaniei
3.727

1.921
Elevi români răniți la Praga după un accident cu tramvaiul
1.921

236
Control de rutină, final neașteptat: ce au găsit polițiștii din Germania în mașina unor români
236

90
Adolescent român dispărut în Austria, găsit de poliție după apel public
90

55
A profitat de o femeie cu demență: îngrijitor român în Austria, condamnat după ce a furat din casele bătrânelor pe care le îngrijea
55

4.683
Vânătoare de oameni ca în filme, în Germania: Români urmăriți cu elicopterul în miez de noapte
4.683

5.342
VIDEO Se schimbă statutul diasporei românești: Țara unde trăiesc cei mai mulți români va înceta să ne mai trateze ca pe imigranți
5.342

7.982
S-a întors din Anglia și și-a căutat job în România. Ce a urmat a șocat-o: 'Peste 5.000 de mesaje'
7.982

682
Șmecherie românească în Franța: Un român a fentat taxele de autostradă timp de 2 ani; când a fost prins a trebuit să achite o sumă uriașă, pe loc
682

5.890
O româncă plecată la muncă a primit o filmare care i-a înghețat sângele: Soțul i-a pus ștreangul de gât copilului și o aștepta acasă
5.890

5.837
Scandalul lozului de 500.000 € ia amploare: Românca a fost localizată, dar partenerul ei a făcut pasul decisiv ca să nu-l poată încasa
5.837
















Comentează