Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, susţine că deschiderea porţilor ca sportivii ruşi şi belaruşi să participe la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris nu situează forul olimpic mondial de ''partea greşită a istoriei'', transmite Reuters, potrivit Agerpres.
CIO a declanşat un val de critici după ce a deschis calea sportivilor din Rusia şi Belarus să obţină calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor prin participarea la competiţiile de calificare din Asia, la care vor participa ca neutri, fără drapel sau imn.
După invazia din Ucraina de anul trecut, sportivii din Rusia şi Belarus au fost excluşi din numeroase competiţii internaţionale.
Într-o scrisoare transmisă lui Bach săptămâna trecută, sportivii din Ucraina au opinat că forul olimpic mondial se află ''de partea greşită a istoriei'', după ce germanul a cerut Ucrainei să renunţe la ameninţările cu boicotarea Olimpiadei.
Când a fost întrebat duminică despre acest subiect, la Courchevel, unde au loc Mondialele de schi alpin, Bach a replicat că ''istoria va arăta cine face mai mult pentru pace. Cei care încearcă să menţină liniile deschise, să comunice, sau cei care vor să izoleze sau să dezbine. Noi încercăm că găsim o soluţie care să facă dreptate misiunii sportului, care este de a unifica, nu de a contribui la mai multă confruntare, la o escaladare mai mare''.
Ministrul Sporturilor din Lituania a spus vineri că un grup de 35 ţări, inclusiv SUA, Germania şi Australia, vor cere ca sportivii din Rusia şi Belarus să nu participe la JO de la Paris.
În replică, ministrul rus al Sporturilor, Oleg Matîţin, a spus că această cerere este ''absolut inacceptabilă''.
Bach a adăugat că rămâne solidar cu sportivii din Ucraina: ''Pentru fiecare sportiv ucrainean, noi putem din punct de vedere uman să le înţelegem reacţiile, le împărtăşim suferinţa. Fiecare sportiv ucrainean poate fi sigur că suntem în deplină solidaritate cu ei şi că toate comentariile lor sunt luate foarte, foarte serios în considerare''.
Comitetul Internaţional Olimpic nu se plasează de partea greşită a istoriei, conform preşedintelui Thomas Bach
București
12°C
Articole Similare

30
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
30

30
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
30

25
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
25

28
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
28

2.938
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
2.938

27
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
27

26
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
26

110
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
110

31
Gaël Monfils și Andrei Pavel, invitați la meciul de retragere al Simonei Halep
31

46
Marian Aliuță spune unde a greșit Mircea Lucescu. Jucătorul luat la ochi de fostul internațional
46

29
S-a stabilit programul semifinalelor Cupei României la handbal feminin
29

166
Gică Hagi, primele măsuri după ce va deveni selecționerul României. Obiectivul 'Regelui'
166

96
Sorana Cîrstea a decis ce va face după retragerea din tenis: 'Am foarte multe planuri și foarte multe interese'
96
















Comentează