Comisia Europeană va decide până în 17 iunie dacă va aproba fuziunea de 50 miliarde de dolari dintre PSA şi Fiat Chrysler, conform unui document al Executivului comunitar, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Anul trecut, grupul francez PSA şi compania italo-americană Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au anunţat finalizarea acordului de fuziune cu caracter obligatoriu, care va crea al patrulea producător auto global, după Volkswagen, alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi şi Toyota. Entitatea combinată, cu o capitalizare bursieră de aproximativ 50 de miliarde de dolari, va avea vânzări anuale de aproape nouă milioane de vehicule.
FCA deţine branduri cum ar fi Fiat, Jeep, Dodge, Ram, Maserati , în timp ce PSA are brandurile Peugeot, Opel şi DS.
Conform informaţiilor de pe site-ul Executivului comunitar, Fiat şi PSA au solicitat vineri aprobarea autorităţii de concurenţă a UE.
Tranzacţia vine în contextul în care toate pieţele auto importante din Europa au fost afectate de scăderea vânzărilor, în urma închiderii showroom-urilor după instituirea măsurilor de urgenţă pentru limitarea pandemiei, dar aceste evoluţii au fost evidente în special în Italia, una din pieţele de bază ale FCA.
În pofida "unei perioade neaşteptate şi fără precedent", FCA îşi menţine angajamentul "de a finaliza tranzacţia cu PSA până la finalul lui 2020 sau începutul lui 2021", se arată într-un comunicat al companiei italo-americane publicat săptămâna trecută.
Comisia Europeană va decide până în 17 iunie dacă va aproba fuziunea dintre PSA şi Fiat Chrysler
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

25
Dezbatere privind instituţiile supreme de audit şi viitoarea generaţie de lideri în guvernanţă europeană,organizată de SNSPA şi Curtea de Conturi
25

1.055
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
1.055

897
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
897

54
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
54

1.148
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.148

2.847
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.847

2.739
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.739

48
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
48

3.687
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.687

3.610
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.610

81
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
81

26
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
26

6.254
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
6.254















Comentează