Comisia Europeană a transferat României aproximativ 80 de milioane de euro, reprezentând rambursarea de fonduri solicitate prin a doua cerere de plată intermediară pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), informează un comunicat transmis sâmbătă agerpres.
"Iată că apar primele rezultate pentru această perioadă de programare. Pe lângă implementarea proiectelor de infrastructură actuale, e timpul să privim în perspectivă şi să demarăm în forţă pregătirea celor viitoare, pentru ca la următoarea perioadă de programare să demonstrăm că am învăţat din experienţa trecutului", a declarat Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, în comunicatul citat.
Autoritatea de Management a mai transmis către Autoritatea de Certificare şi Plată (ACP) o declaraţie de cheltuieli în valoare de 31 milioane euro, urmând ca în cursul lunii decembrie să mai transmită o declaraţie de cheltuieli, în vederea validării acestora de ACP şi a transmiterii de aplicaţii de plată către Comisia Europeană până la sfârşitul anului, arată sursa citată.
Comisia Europeană a rambursat României 80 milioane de euro, aferenţi POIM
Explorează subiectul
Articole Similare

770
Breaking | România scapă de retrogradare - Agenţia de rating Fitch menţine ratingul de țară la BBB-, perspectivă negativă
770

689
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
689

1.239
Decizie radicală: Un oraș turistic de lângă România interzice vânzarea de alcool după ora 20.00
1.239

2.547
'Va fi mai rău ca în 2008' - Economistul Radu Georgescu, previziune sumbră: 'România va fi ca Grecia în 2010-2014'
2.547

1.492
Ministrul Dragoş Pîslaru ia apărarea premierului: "Nu Bolojan a dus România în gard. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău"
1.492

17
Suedia acordă Ucrainei un al treilea pachet PURL în valoare de 100 de milioane de dolari
17

70
Ludovic Orban: Recesiunea tehnică nu trebuie să panicheze pe nimeni; e rezultatul a 4 ani de trend descendent al economiei
70

2.926
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
2.926

71
Americanii suportă majoritatea tarifelor comerciale impuse de Donald Trump, arată un studiu economic
71

41
SUA autorizează cinci giganţi petrolieri să reia operaţiunile în Venezuela
41

17
Super anunță semnarea achiziției operațiunilor Maxbet din România și Malta
17

4.996
Traian Băsescu are soluția. Cum poate să iasă România din criză: 'Partidele nu au specialiști. Nu e o palmă venirea fondului'
4.996

4.039
Rareș Bogdan îl atacă în termeni duri pe Ilie Bolojan după intrarea României în recesiune: „Iei zece piei tot de pe calul care trage?”
4.039

















Comentează