Primele şapte propuneri pentru fabricile de Inteligenţă Artificială (IA) au fost depuse conform reglementărilor întreprinderii comune EuroHPC, care gestionează apelul lansat în septembrie, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni de Comisia Europeană, conform AGERPRES.
Aceste fabrici AI Factories vor crea un ecosistem european pentru pregătirea modelelor avansate IA şi dezvoltarea de soluţii IA. Ele vor fi create în jurul reţelei UE de supercalculatoare de talie mondială de calcul european de înaltă performanţă (HPC) şi vor fi disponibile pentru o serie de utilizatori europeni, cum ar fi întreprinderile nou-înfiinţate, industria şi cercetătorii. Fabricile AI vor spori substanţial puterea de calcul pentru IA în Europa.
Cele şapte propuneri depuse în total de 15 state membre UE şi două state participante asociate demonstrează un interes solid în această iniţiativă importantă. Propunerile de construire a unei fabrici IA în jurul unei existente sau a unui nou supercomputer adaptat la necesităţile IA au fost depuse de Finlanda (cu participarea Cehiei, Danemarcei, Estoniei, Norvegiei şi Poloniei), Luxemburg, Suedia, Germania, Italia (cu participarea Austriei şi Sloveniei) şi Grecia. În plus, Spania pregăteşte o propunere cu participarea Portugaliei, României şi Turciei.
Propunerile depuse vor fi acum evaluate de un panel independent de experţi, primele fabrici IA selectate urmând să fie anunţate în decembrie şi lansate curând după aceea.
În septembrie, Comisia Europeană a lansat un apel pentru înfiinţarea unor fabrici de Inteligenţă Artificială (IA) pentru a stimula poziţia de lider a Europei în domeniul inteligenţei artificiale de încredere.
Potrivit Bruxelles-ului, fabricile IA vor reuni ingredientele esenţiale pentru succesul IA: puterea de calcul, datele şi talentul. Acestea îi vor ajuta pe dezvoltatorii de IA să îşi formeze modelele de IA generativă de mari dimensiuni utilizând supercalculatoarele EuroHPC şi oferind acces la servicii de date, de calcul şi de stocare. Fabricile vor fi conectate în reţea în întreaga Europă, oferind un cadru european unic de colaborare în domeniul IA.
Fabricile IA vor fi conectate la iniţiativele statelor membre în domeniul IA, creând un ecosistem de IA dinamic. Fabricile vor beneficia, de asemenea, de instalaţiile de testare şi experimentare ale Europei şi de centrele de inovare digitală. Fabricile de IA vor stimula dezvoltarea şi validarea aplicaţiilor industriale şi ştiinţifice ale IA în sectoare-cheie europene, cum ar fi asistenţa medicală, energia, automobilele şi transporturile, apărarea şi industria aerospaţială, robotica şi industria prelucrătoare, tehnologiile curate şi agri, se mai arată în comunicat.
Cererea de propuneri va fi deschisă în permanenţă până la 31 decembrie 2025 şi va fi sprijinită de o contribuţie a UE de aproape un miliard de euro din partea programului Europa digitală şi a programului Orizont Europa şi de o finanţare egală din partea statelor membre.
Comisia Europeană a primit şapte propuneri pentru fabrici de Inteligenţă Artificială
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

491
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
491

1.991
România este pe primul loc în Europa și în top 10 global la țările în care companiile își mută serviciile și locurile de muncă
1.991

1.000
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
1.000

17
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
17

527
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
527

2.608
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.608

62
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
62

3.899
Americanii se uită foarte atent la România: Țara are potențialul să revoluționeze domeniul energetic/ Trump a fost extrem de clar în privința acestui subiect
3.899

30
Ministerul Finanţelor, despre adoptarea bugetului pe 2026: România ţinteşte, cu precauţie, consolidarea fiscală şi stabilitatea economică
30

549
Criza carburanților: Cum pot companiile să exporte motorină și țiței între 1 aprilie și 31 iunie
549

2.628
Șocuri globale și tensiuni regionale. Mugur Isărescu (BNR) avertizează că stabilitatea economică nu mai este garantată
2.628

1.005
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
1.005

1.217
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
1.217
















Comentează