Divizarea marilor companii din sectorul tehnologiei, precum Google sau Facebook, nu va fi necesară, a declarat duminică comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, transmite Reuters preluat de agerpres.
La începutul lunii decembrie, Margrethe Vestager urmează să dea publicităţii un nou set de reguli pentru companiile din sectorul digital, iar propunerile ei vor trebui să fie armonizate cu cele alte statelor membre şi cele ale Parlamentului European.
Joi, Vestager a declarat că va propune noi puteri pentru organismele de reglementare astfel încât acestea să răspundă la deficienţele de pe pieţele digitale şi de asemenea să oprească apariţia unora noi.
Cu toate acestea, într-un interviu publicat duminică în Frankfurter Allgemeine Sonntagzeitung, Vestager a spus că nu crede că va fi nevoie de divizarea companiilor. "Nu se va ajunge niciodată la asta. Până acum, nu am avut niciun caz care să conducă la o astfel de măsură", a spus Vestager.
Potrivit Frankfurter Allgemeine Sonntagzeitung, Vestager vrea să promoveze concurenţa pe internet prin intermediul unor noi cerinţe pentru platforme. De exemplu, platformele nu ar trebui să avantajeze propriile lor produse prin plasarea lor într-o poziţie avantajoasă în căutări.
Recent, comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a anunţat că regulile ce ar urma să fie propuse în decembrie includ şi forţarea giganţilor din domeniul internetului să se divizeze sau să vândă o parte din operaţiunile lor europene, dacă dominaţia lor pe piaţă este considerată că ameninţă interesele consumatorilor sau ale rivalilor mai mici.
Comisarul Vestager nu crede că este nevoie de divizarea giganţilor internetului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

116
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
116

19
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
19

35
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
35

621
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
621

43
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
43

41
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
41

20
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
20

2.629
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.629

2.943
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
2.943

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61

40
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
40

2.366
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
2.366
















Comentează