Tribunalul special pentru pace în Columbia a procedat la o serie de exhumări într-un cimitir din nord-vestul ţării unde, potrivit unui militar care a decis să colaboreze cu autorităţile, se află o groapă comună cu corpurile a "peste 50 de civili" executaţi de soldaţi, a anunţat sâmbătă instanţa, relatează AFP preluat de agerpres.
"Este important să semnalăm că aceste fapte nu au făcut niciodată obiectul investigaţiilor justiţiei obişnuite", a declarat Tribunalul special pentru pace (JEP), însărcinat să ancheteze încălcări ale drepturilor omului comise în timpul conflictului armat dintre guvern şi rebelii din Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC).
Un militar care a acceptat să colaboreze cu acest tribunal, înfiinţat în cadrul acordului de pace din 2016, i-a condus pe anchetatori la cimitirul Las Mercedes, în localitatea Dabeiba (nord-vest).
Se presupune că acolo s-ar afla "resturile a peste 50 de persoane prezentate legal ca victime ale luptelor", a informat JEP într-un comunicat. Şapte "corpuri complete" au fost exhumate.
Potrivit tribunalului, este vorba despre "execuţii extrajudiciare urmate de dispariţii forţate".
În cimitirul Las Mercedes, situat la circa 170 de kilometri de Medellin, au fost îngropaţi bărbaţi cu vârste între 15 şi 66 de ani originari din acest oraş, reşedinţa departamentului Antioquia, potrivit elementelor de anchetă culese de JEP.
Cel puţin 2.248 de persoane au fost victime ale execuţiilor extrajudiciare în cadrul conflictului dintre guvern şi FARC. Aproximativ 59% din aceste crime au fost comise între 2006 şi 2008, în timpul mandatului preşedintelui Alvaro Uribe.
Ancheta de la cimitirul din Dabeiba a început după denunţul unui soldat care a decis să colaboreze cu tribunalul.
Columbia: Exhumarea dintr-o groapă comună a unor civili ucişi de armată
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

100
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
100

690
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
690

725
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
725

995
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
995

1.807
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
1.807

490
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
490

1.196
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.196

1.295
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.295

1.435
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.435

27
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
27

1.079
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.079

457
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
457

1.029
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
1.029
















Comentează