Discuțiile din coaliția de guvernare și din conducerea PNL au fost dominate de situația financiară a Bucureștiului, după ce primarul general, Ciprian Ciucu, a avertizat că Primăria Capitalei nu mai are suficiente resurse pentru funcționare. Edilul a cerut modificarea modului în care sunt distribuiți banii de la bugetul de stat, însă PSD s-a opus. În lipsa unor fonduri suplimentare, Ciucu spune că sunt luate în calcul măsuri dure, de la comasări și concedieri până la scumpirea transportului public.
Bucureștiul, fără bani pentru funcționare
Luni, în ședința coaliției de guvernare și ulterior în Biroul Politic Național al PNL, Ciprian Ciucu a semnalat dificultățile financiare majore ale Primăriei Capitalei și lipsa resurselor pentru serviciile publice.
Surse Antena 3 CNN afirmă că primarul general a adus în discuție inclusiv posibilitatea ca STB să intre în insolvență și a enumerat soluțiile pe care le mai vede disponibile: comasarea unor instituții, reduceri de personal, majorarea tarifelor la transportul public și alte creșteri de taxe locale.
Cerere de redistribuire a fondurilor, refuz din partea PSD
Potrivit unor surselor politice citate, edilul a solicitat schimbarea formulei de alocare a banilor de la bugetul de stat, astfel încât sectoarele să nu mai primească direct finanțare de la Guvern, iar o parte mai mare din sume să fie direcționată către Primăria Capitalei. Reprezentanții PSD au respins însă ferm această variantă.
În cadrul discuțiilor din coaliție, Ciucu ar fi spus, conform acelorași surse:
„Eu înțeleg că sunt de sacrificiu. Fac reforme, reduc cheltuieli, dau afară oameni, dar haideți să facem să fie bine pentru București”.
O altă opțiune analizată a fost ca primăriile de sector să redirecționeze voluntar o parte din bugetele lor către proiecte majore ale Capitalei, precum termoficarea și transportul public.
Sursele politice arată însă că nu există semnale că primarii PSD ar accepta această soluție.
Nemulțumiri exprimate și în ședința PNL
Conform informațiilor din interiorul PNL, Ciprian Ciucu a ocupat aproape 70% din timpul ședinței vorbind despre lipsa fondurilor de la Primăria Capitalei.
El ar fi reluat ideea posibilității intrării STB în insolvență și a menționat din nou că variantele rămase sunt comasările de instituții, concedierile, scumpirea biletelor la transportul public și alte majorări de taxe locale.
Primarul general a mai arătat că nu reușește să construiască o majoritate în Consiliul General al Municipiului București, deoarece primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, se opune proiectelor sale, iar PSD nu îi acordă sprijin.
În acest context, Ciucu a cerut susținerea conducerii PNL pentru a putea adopta reformele în Consiliul General.
Reacții din conducerea PNL
Alina Gorghiu i-a transmis că beneficiază de sprijinul Biroului Politic Național, dar că ar trebui să solicite sprijin financiar Guvernului.
La rândul său, deputatul Gigel Știrbu l-a criticat pe tema sumelor alocate Bucureștiului de la bugetul de stat.
Întâlniri programate și o nouă ședință a coaliției
În cursul acestei săptămâni, primarul general urmează să aibă o întâlnire cu primarii de sector, cel mai probabil miercuri, în aceeași zi în care vicepremierul Tanczos Barna va discuta cu reprezentanții primarilor din întreaga țară.
De asemenea, este posibil să aibă loc o nouă ședință a coaliției de guvernare. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, se află în prezent la Bruxelles, unde poartă discuții cu reprezentanții Comisiei Europene despre deficitul bugetar și bugetul României. După revenirea sa în țară, este așteptată o reuniune a liderilor coaliției.





























Comentează