O reducere a cotei de TVA de la 19% la 16% şi a cotei de TVA pentru alimente de la 9% la 5%, în contextul fiscal-bugetar actual, ar contribui suplimentar la adâncirea dezechilibrelor, de această dată prin scăderea încasărilor, dincolo de creşterea cheltuielilor în anul 2020, în linie cu legislaţia deja adoptată, consideră reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României potrivit Agerpres
"Faţă de această situaţie cunoscută şi dezbătută în Parlament şi în spaţiul public, este surprinzător că propunerea de reducere a cotei de TVA a primit aviz favorabil de la Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor. Aceasta, în pofida unui aviz deja negativ primit de această iniţiativă legislativă din partea Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, motivat de "impactul negativ asupra veniturilor din TVA, estimat la minus 8,1 miliarde lei pentru anul 2020. Totodată, extinderea adoptării cotei reduse de TVA de 5% ar produce un impact negativ estimat la minus 3,7 miliarde lei pentru anul 2020"", se menţionează într-un comunicat al CDR.
Potrivit sursei citate, promovarea spontană a unor măsuri care ulterior sunt abrogate, amânate sau modificate fiindcă nu ţin cont de realităţile economice are ca efect vulnerabilizarea economiei României şi poate duce la compromiterea acelor reprezentanţi ai clasei politice care le susţin.
"Nu putem repeta experienţa nefastă a Ordonanţei 114 fără ca cei care cresc nivelul de risc pentru economia românească să nu îşi asume nicio răspundere. Avizul favorabil dat de Comisia buget-finanţe a Camerei Deputaţilor privind reducerea cotei de TVA arată că logica economică este sacrificată din motive electorale. Ar fi normal să existe o asumare publică şi explicarea logicii acestui vot din partea celor în cauză. CDR s-a exprimat mereu împotriva unor schimbări de taxe şi impozite aprobate în ultimele zile ale anului fără niciun fel de analiza de impact", se precizează în comunicat.
Reprezentanţii CDR subliniază că astfel de măsuri, cu un impact major la toate nivelurile economiei româneşti nu ar trebui să fie luate fără a ţine cont de contextul bugetar şi fiscal actual, fără o analiză temeinică a consecinţelor pentru firme şi consumatori şi, mai ales, fără a lua în considerare lecţiile trecutului recent, respectiv menţinerea la cote scăzute a încasărilor bugetare din TVA şi a conformării fiscale voluntare, în ciuda reducerii cotelor de TVA în mai multe etape.
"Mediul de afaceri îşi exprimă deplina disponibilitate de a dialoga şi analiza sistemul fiscal românesc împreună cu Parlamentul României, cu Guvernul, Banca Naţională, Consiliul Fiscal şi alte instituţii. În lipsa acestui dialog, însă, CDR consideră necesar ca membrii Plenului Camerei Deputaţilor să respingă proiectul de reducere a cotei de TVA, conştienţi fiind de consecinţele unei astfel de măsuri asupra finanţelor publice", mai scrie în comunicat.
CDR este o iniţiativă privată, apolitică, construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi şi reuneşte organizaţii cum sunt Camera Americană de Comerţ în România (AmCham), Camera Franceză de Comerţ în România (CCIFER), Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerţ şi Industrie Română-Germană (AHK), Romanian Business Leaders (RBL), Consiliul Investitorilor Străini (FIC), Confederaţia Patronală Concordia şi Consiliul Naţional al Ţntreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România(CNIPMMR).
Propunerea legislativă privind reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16% de la 1 ianuarie 2020 a primit, marţi, raport favorabil din partea Comisiei pentru buget - finanţe a Camerei Deputaţilor.
Proiectul aduce modificări Codului fiscal şi prevede, pe lângă reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16%, şi extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 5%, faţă de cota redusă de 9%, pentru "livrarea de alimente destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele".
Proiectul a fost adoptat de Senat în 21 octombrie, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Coaliţia pentru Dezvoltarea României: Scăderea TVA este riscantă în contextul fiscal-bugetar actual
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

3
Gestionarea bagajelor în Europa: clasamentul companiilor aeriene în 2026
3

13
România intră tare pe piața mobilității verzi: Microbuzele electrice produse la Câmpina cuceresc Europa
13

537
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
537

10
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori
10

41
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
41

1.951
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.951

47
Bogdan Ivan: Când discutăm despre lanţurile de furnizare din energie, nu mai este o chestiune de lux, trebuie să acţionăm acum. Nu mai avem timp pentru a aştepta scenariul perfect
47

56
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
56

29
Transportatorii cer scăderea urgentă a prețului carburanților: „Statul încasează peste jumătate din cost”
29

31
Bursa de la București a deschis pe roșu: scăderi pe toți indicii în debutul ședinței. Start negativ pentru piața de capital
31

458
Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?
458

49
Thinkstor Global Strategies anunță lansarea „House of Romania”, proiect care vizează promovarea României la Davos 2027
49

31
România, lider în UE la floarea-soarelui: creșteri importante în agricultură în 2025
31
















Comentează