Coaliţia internaţională antijihadistă condusă de Statele Unite în Siria şi Irak a recunoscut joi că 1.257 de civili au fost ucişi în timpul atacurilor aeriene lansate de la începutul operaţiunii Inherent Resolve, în 2014, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Coaliţia a lansat 34.038 de lovituri în total între august 2014 şi sfârşitul lunii februarie 2019", a anunţat coaliţia într-un comunicat. ''În această perioadă, pe baza unor informaţii disponibile, coaliţia estimează că cel puţin 1.257 de civili au fost ucişi neintenţionat în atacuri ale coaliţiei'', notează sursa citată.
Coaliţia, condusă de Statele Unite şi din care face parte Franţa, a precizat, de asemenea, în acest comunicat de presă că a finalizat în luna februarie examinarea a 147 de rapoarte a unor potenţiale victime civile, din care unul a fost considerat credibil.
Este vorba de un bombardament lansat la 13 septembrie 2017 în apropiere de Rawa, în Irak, împotriva unui depozit de muniţie. Doi civili au fost răniţi, a recunoscut coaliţia.
La sfârşitul lunii februarie erau în curs de examinare 146 de cazuri, dintre care cinci, considerate anterior necredibile au fost redeschise pe baza unor informaţii noi.
ONG-ul Airwars, care înregistrează victimele civile ale tuturor bombardamentelor aeriene din lume, a estimat că cel puţin 7.595 de civili au fost ucişi de către coaliţie, cu mult peste cifra anunţată. Raportul a fost recunoscut credibil miercuri de către coaliţia care fusese prezentată de Airwars.
Acest bilanţ al coaliţiei nu include bombardamentele din ultimele săptămâni de luptă împotriva grupării Stat Islamic (SI), al cărui aşa-numit "califat" a fost eliminat pe 23 martie.
Coaliţia internaţională în Irak şi Siria admite că a ucis 1.257 de civili din 2014
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

354
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
354

751
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
751

45
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
45

755
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
755

34
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
34

3.087
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.087

1.578
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.578

1.416
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.416

2.916
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.916

1.005
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.005

1.502
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.502

2.191
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.191

4.107
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
4.107
















Comentează