Fotbalistul Lionel Messi, care a condus naţionala Argentinei la câştigarea titlului mondial, duminică, în Qatar, va fi invitat să fie imortalizat pe aleea celebrităţilor de la legendarul stadion brazilian Maracana din Rio de Janeiro, a relatat portalul GloboEsporte.com, citat de DPA.
Potrivit sursei menţionate, Suderj, co-administratorul stadionului, a trimis Federaţiei Argentiniene de Fotbal (AFA) o invitaţie formală, luni, în acest sens.
Aleea celebrităţilor de la stadionul Maracana este un spaţiu dedicat onorării celor mai mari fotbalişti. Ei sunt invitaţi să îşi lase urmele picioarelor (sau mâinilor, în cazul portarilor) în ciment, iar apoi sunt expuse la stadion.
Legende ale fotbalului brazilian precum Pele, Garrincha sau Ronaldo şi-au urmele picioarelor în acest spaţiu de la stadionul Maracana.
Messi ar fi al optulea străin care este invitat să facă parte din acest grup select, care îi mai include pe fostul internaţional german Franz Beckenbauer şi fosta glorie portugheză Eusebio.
Dacă va accepta invitaţia, Messi va fi primul argentinian care va fi onorat în acest loc de legendă al fotbalului brazilian.
În 2014, Messi a ratat şansa de a cuceri Cupa Mondială pe Maracana, după ce Argentina a fost învinsă cu 1-0 în finală de Germania, după prelungiri.
În 2021, Messi a câştigat Copa America pe Maracana cu echipa Argentinei, învingând cu 1-0 în finală chiar echipa Braziliei.
CM 2022: Messi va fi invitat să fie imortalizat pe aleea celebrităţilor stadionului brazilian Maracana
București
9°C
Articole Similare

17
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
17

69
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
69

15
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
15

1.537
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.537

46
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
46

47
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
47

1.883
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
1.883

29
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
29

28
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
28

15
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
15

30
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
30

26
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
26

14
Victorie pentru Minaur Baia Mare, în Liga Naţională
14
















Comentează