Genoa, club istoric al fotbalului italian, înfiinţat în 1893, a trecut de joi sub pavilion american, actual proprietar, Enrico Preziosi, vânzând toate acţiunile sale fondului 777 Partners, transmite AFP, citat de agerpres.
"Noul proprietar va cumpăra 99,9% din capitalul clubului Genoa, va injecta noi capitaluri în club şi va asuma unele pasive", a indicat joi într-un comunicat fondul cu sediul la Miami, deja prezent în fotbalul european ca acţionar minoritar la gruparea spaniolă Sevilla FC.
Considerat un campionat rămas în urmă în ce priveşte drepturile TV şi dezvoltarea stadioanelor sale, Serie A atrage din ce în ce mai mulţi investitori veniţi de peste Atlantic.
Mai multe cluburi italiene sunt controlate acum de investitori nord-americani: în afară de Genoa, Roma, AC Milan, Fiorentina, Parma şi Spezia au proprietari din SUA, în timp ce Bologna aparţine canadianului Joey Saputo.
Genoa este cel mai vechi dintre cluburile italiene care mai există astăzi. Echipa a câştigat primul campionat al Italiei, în 1898, şi are în total nouă titluri, ultimul obţinut în urmă cu aproape un secol, în 1924.
După ce clubul a ajuns în Serie B în anii 1990, Enrico Preziosi l-a cumpărat în 2003 şi l-a restructurat pentru a-i permite să revină în Serie A în 2007.
Deşi şi-a vândut acţiunile, omul de afaceri în vârstă de 73 de ani va rămâne în consiliul de administraţie, a precizat noul proprietar.
"A venit momentul să predau ştafeta. Am spus întotdeauna că voi lăsa Genoa doar unui nou proprietar puternic şi fiabil", a declarat Preziosi, citat în comunicat.
Operaţiunea globală ar fi de circa 150 de milioane de euro, potrivit presei italiene, însă 777 Partners nu a comunicat nicio cifră.
Acest fond, înfiinţat în 2015, este specializat în servicii financiare, în mass-media şi în sectorul aeronautic. În afara participaţiei sale la Sevilla FC, el mai este prezent în sport ca proprietar al echipei londoneze de baschet Lions şi al unui serviciu de difuzare de evenimente sportive în streaming.
Genoa, care s-a menţinut cu dificultate în Serie A în ultimele sezoane, este acum pe locul 16 după cinci etape.
Clubul de fotbal Genoa a fost cumpărat de un fond american de investiții
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
1

18
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
18

15
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
15

3.146
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
3.146

86
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
86

180
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
180

116
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
116

92
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
92

47
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
47

37
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
37

2.321
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.321

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.611
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.611
















Comentează