Un bărbat în vârstă de 45 de ani este acuzat că în noaptea de Revelion ar fi violat o bătrână de 92 de ani, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu, conform agerpres.
Potrivit sursei citate, poliţiştii cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au emis ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbatului din comuna Todireni, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de violare de domiciliu şi viol.
"Din cercetări a reieşit faptul că în noaptea de 31 decembrie 2021 spre 1 ianuarie 2022, acesta ar fi pătruns fără drept în curtea şi, apoi, în locuinţa persoanei vătămate, o femeie de 92 de ani, din comuna Todireni, unde, prin constrângere fizică şi întrebuinţarea violenţei, ar fi întreţinut un raport sexual cu aceasta", a precizat Nenişcu.
Ulterior, bărbatul a părăsit locul faptei, fiind identificat pe 2 ianuarie într-o locuinţă părăsită, din aceeaşi localitate.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de luni să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Clipe de coșmar! Bărbat de 45 de ani, reținut pentru că ar fi violat o bătrână de 92 de ani, în noaptea de Revelion
București
9°C
Articole Similare

266
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
266

1.087
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.087

953
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
953

581
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
581

40
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
40

36
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
36

25
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
25

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

79
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
79

25
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
25

3.296
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.296

5.766
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.766
















Comentează