Clienţii IKEA pot returna mobilierul vechi, iar în perioada 10-28 noiembrie aceştia vor primi la schimb un card de retur cu o sumă mai mare cu 50% faţă de valoarea estimată a mobilierului IKEA pe care îl returnează, informează compania printr-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
"IKEA marchează Green Friday şi în acest an pentru a creşte gradul de conştientizare privind consumul durabil şi pentru a încuraja clienţii să-şi returneze mobilierul vechi. În timpul campaniei, membrii programului IKEA Family vor primi la schimb un card de retur cu o sumă mai mare cu 50% faţă de valoarea estimată a mobilierului IKEA pe care îl returnează. Această ofertă este valabilă în perioada 10-28 noiembrie", se arată în comunicat.
IKEA va vinde produsele returnate în cadrul Huburilor circulare din magazinele IKEA Băneasa şi Pallady, pentru un Green Friday şi mai sustenabil.
"IKEA face demersuri concrete pentru a avea un impact pozitiv asupra oamenilor şi planetei, iar anul acesta le oferim clienţilor noştri posibilitatea de a-şi răscumpăra mobilierul pe care nu îl mai folosesc, în cadrul campaniei Green Friday. De exemplu, dacă doriţi să returnaţi un produs cu o valoare estimată de 200 de lei, veţi primi în schimb un card de retur cu suma de 300 de lei, pe care îl puteţi cheltui atunci când aveţi cu adevărat nevoie. În plus, ne dorim să devenim şi mai circulari, astfel încât mobilierul returnat de clienţii noştri va fi oferit spre vânzare, iar astfel îi vom prelungi perioada de folosinţă", a declarat Violeta Neniţă, market manager IKEA România.
Oricine doreşte să beneficieze de ofertă, dar nu este membru al IKEA Family, se poate înscrie fie online, fie în magazin. La returnarea mobilierului vechi IKEA, trebuie verificată mai întâi eligibilitatea produsului pentru returnare, după care trebuie făcută o evaluare online a acestuia.
Ulterior, clientul va primi un cod QR, valoarea estimată şi numărul de înregistrare aferent. Toate articolele trebuie returnate asamblate complet la oricare dintre magazinele IKEA Pallady sau Băneasa, la departamentul de schimbare şi returnare, fără a fi necesară o factură care să ateste achiziţia produsului respectiv.
Angajaţii serviciului Relaţii Clienţi IKEA vor efectua o evaluare fizică a pieselor de mobilier şi vor face o ofertă finală, pe care clienţii o pot declina în cazul în care aceasta nu este satisfăcătoare. În cazul în care oferta este acceptată, IKEA va oferi în schimb un card de retur cu o sumă cu 50% mai mare decât valoarea estimată a produselor de mobilier returnate, în perioada 10-28 noiembrie.
Potrivit companiei, toate produsele returnate vor fi dezinfectate în conformitate cu măsurile de siguranţă împotriva răspândirii COVID-19, ţinând cont de tipul materialului şi de starea produsului.
Returnarea mobilierului vechi IKEA este posibilă pe tot parcursul anului, însă doar în perioada 10-28 noiembrie, clienţii pot câştiga cu 50% mai mult, faţă de valoarea estimată a produselor returnate, menţionează sursa citată.
Anul trecut, în cadrul campaniei Green Friday, 155.000 de piese de mobilier au fost returnate (prin Buy Back) în întreaga lume, iar în 26 de pieţe, inclusiv în România, ceilalţi clienţi au putut achiziţiona mobilierul utilizat la preţuri foarte accesibile.
Clienţii Ikea pot returna mobilierul vechi primind la schimb un card de retur cu o sumă mai mare cu 50% faţă de valoarea estimată
București
9°C
Articole Similare

22
Dezbatere privind instituţiile supreme de audit şi viitoarea generaţie de lideri în guvernanţă europeană,organizată de SNSPA şi Curtea de Conturi
22

764
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
764

867
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
867

52
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
52

1.141
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.141

2.813
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.813

2.722
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.722

48
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
48

3.673
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.673

3.608
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.608

81
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
81

26
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
26

6.252
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
6.252
















Comentează