Pompierii gorjeni intervin, marţi dimineaţă, pe drumul european E79 (Defileul Jiului), în zona Mănăstirii Vişina, în cazul unui accident rutier cu două victime neîncarcerate, după ce un TIR s-a răsturnat, circulaţia fiind blocată pe ambele sensuri, potrivit Agerpres.
Potrivit ISU Gorj, la faţa locului intervin Garda de Intervenţie Bumbeşti Jiu cu o autospecială pentru descarcerare şi un echipaj SMURD, precum şi SAJ cu 3 ambulanţe.
"În acest moment intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier produs în zona Mănăstirii Vişina, în care a fost implicat un TIR care s-a răsturnat pe partea carosabilă. (...) Primele echipaje ajunse la faţa locului au constatat că în urma impactului au rezultat 2 victime care nu sunt încarcerate. Circulaţia este blocată pe ambele sensuri, TIR-ul este răsturnat pe carosabil, pe drumul european E79", a informat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.
Circulaţie blocată pe drumul european E79 (Defileul Jiului) după ce un TIR s-a răsturnat
Explorează subiectul
Articole Similare

20
Restricţii de trafic pentru maşinile mai mari de 7,5 tone, pe DN 3 şi DN 4
20

699
Trucul prin care poți obține bilete de avion mai ieftine: Ziua din săptămână cu cele mai ieftine zboruri
699

22
Primăria Capitalei anunţă că monitorizează situaţia intervenţiilor pentru deszăpezire / Ce efective au fost anunţate de primăriile de sector
22

33
Situația traficului vineri seara: Porturile maritime, închise din cauza vântului. Zăpadă pe A2
33

815
Mesaj Ro-Alert: Fată de 12 ani dispărută din Sectorul 6. Poliția cere ajutorul populației
815

3.163
DOCUMENT Curtea de Conturi zguduie 'miracolul Bihor': erori de zeci de milioane și plăți nelegale în auditul pe perioada administrației lui Bolojan
3.163

799
Moarte absurdă pe terenul de golf: Un român a pierit strivit sub un Golf cart, în Germania
799

797
Anchetă amplă după ce 214 animale au fost găsite moarte într-o fermă din județul Cluj
797

20
Salvamont Brașov: 21 de cetățeni blocați pe munte au primit ajutor
20

56
Afecțiunea transformată în armă: traficul de persoane începe cu o promisiune de siguranţă
56

51
O „vrăjitoare” de aur, reținută după o înșelăciune de 75.000 de lei, în Capitală
51

29
Tinerii fermieri și provocarea PAC 2023–2027: Cum se calculează pragul de 40% al investițiilor. TVA inclus sau nu?
29

2.765
VIDEO România va avea un nou Drum Expres. Șoferii se vor putea bucura de el în 2030
2.765

















Comentează