Senatorul USR Ciprian Rus, preşedintele Comisiei pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi inteligenţă artificială, a declarat marţi că va propune înfiinţarea unei comisii de anchetă cu privire la activitatea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, dacă preşedintele instituţiei refuză să vină în Parlament pentru a da explicaţii.
Conducerea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a fost chemată marţi în Parlament, dar nu s-a prezentat.
"Avem o situaţie de o gravitate excepţională la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc. Vedem o instituţie care de la înfiinţarea sa din 2013 şi până în prezent nu a monitorizat şi nu a controlat niciodată activitatea organizatorilor de jocuri de noroc la distanţă, adică în mediul online. Acest lucru este spus negru pe alb de către Curtea de Conturi. Cred că este cea mai dură concluzie a Curţii de Conturi pe care am văzut-o în evaluarea activităţilor unei instituţii publice centrale, ceea ce ne indică gravitatea situaţiei", a spus Rus la Palatul Parlamentului, conform AGERPRES.
El a adăugat că problemele de la această instituţie s-au menţinut indiferent de cine a fost la conducere.
"Am chemat conducerea ONJN să vină să ne explice în Comisia pentru comunicaţii ce s-a întâmplat şi ce măsuri au luat sau vor lua. ONJN este subordonată Guvernului României şi, conform Constituţiei şi legilor în vigoare, răspunde în faţa controlului parlamentar. Se pare însă că domnul preşedinte Gheorghe Gabriel Gheorghe nu cunoaşte acest lucru. Sub semnătura sa, ONJN a răspuns la solicitarea de a fi prezenţi marţi la şedinţa comisiei şi ne spune un nu. Sau, mai exact, ne spune să reprogramăm cândva în viitor această şedinţă. Domnul preşedinte ne spune că raportul Curţii de Conturi este unul complex şi că măsurile impuse pentru implementarea acestora şi cumva să mai aşteptăm ca să aibă dânşii timp să ne prezinte ce au făcut. Îl avertizez public pe domnul preşedinte că îl aştept în continuare la comisie. Dacă domnul preşedinte nu va veni la comisie, îi transmit de pe acum că vom solicita înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară şi pentru cariera dânsului nici nu ştim ce ar fi mai demn, să-şi dea singur demisia sau să-l demită domnul premier Ciolacu", a menţionat Rus.
Deputata USR Diana Stoica a precizat că în raportul Curţii de Conturi se spune foarte clar că de la înfiinţare până astăzi ONJN nu a făcut nici măcar un control "la tot ce înseamnă jocuri de noroc online" şi în ultimii 5 ani a autorizat "ilegal" operatorii de jocuri de noroc.
"Din punctul meu de vedere, domnul Marcel Ciolacu trebuia să trimită în ziua a doua după publicarea acestui raport Corpul de control să vadă ce face această instituţie plătită din banii noştri, ai tuturor. Iar pentru neaplicarea legii şi sesizările constatate de către Curtea de Conturi oamenii aceştia sunt pasibili de închisoare. Şi mă aştept ca Parchetul să fie sesizat şi cine a greşit să plătească urgent", a declarat Stoica.
Ciprian Rus (USR): Vom solicita înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară cu privire la activitatea ONJN
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

203
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
203

575
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
575

2.179
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
2.179

1.718
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
1.718

2.098
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.098

1.008
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.008

633
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
633

3.711
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
3.711

1.946
DOCUMENT Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
1.946

38
Nicușor Dan a reafirmat angajamentul României față de Republica Moldova: 'Poate conta permanent pe sprijinul nostru'
38

1.897
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.897

10.063
Focar de corupție dezvăluit de șeful Cancelariei lui Bolojan: Mihai Jurca le-a povestit senatorilor că la avizele ISU inspectorii primeau un 'inceptive'
10.063

1.999
'Nu este ușor, dar nu avem de ales' - Ilie Bolojan, interviu pentru Le Figaro. Planul Guvernului pentru reducerea deficitului și avertisment privind relația UE-SUA
1.999
















Comentează