Premierul Dacian Cioloş consideră că problema în administraţie este că s-au creat "anumite reflexe birocratice" şi doreşte ca, în cursul acestui an, să se renunţe la unele acte, taxe sau proceduri, se arată într-un comunicat al MDRAP transmis joi AGERPRES.
"Problema în administraţie este că s-au creat anumite reflexe birocratice. Chiar vreau ca în cursul anului să vedem primele rezultate. Vrem ca la unele acte, taxe sau proceduri să renunţăm pur şi simplu, chiar din acest an. În etapa a doua, vom face ca datele să circule între instituţii, printr-o mai bună interconectare a bazelor de date", a declarat prim-ministrul Dacian Cioloş, miercuri, la finalul reuniunii Comitetului Naţional pentru Coordonarea şi Implementarea Strategiei pentru Consolidarea Administraţiei Publice 2014 - 2020, întrunit la Palatul Victoria, precizează comunicatul de presă.
La prima reuniune a acestui comitet, condus de Dacian Cioloş, au fost aprobate două documente şi anume Planul pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetăţenilor şi Planul pentru implementarea etapizată a managementului calităţii în autorităţi şi instituţii publice, informează comunicatul MDRAP.
Cu acest prilej a fost analizat şi stadiul proiectului maisimplu.gov.ro - "Comisia de tăiat hârtii".
"Planul integrat pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetăţenilor vizează stabilirea unor măsuri concrete de debirocratizare, cu termene pentru fiecare instituţie în parte. Planul are la bază analiza a peste 188 procese/ etape din cadrul a 54 de servicii publice din opt domenii de activitate cu impact major asupra cetăţenilor", menţionează sursa citată.
Al doilea document aprobat în comitet - Planul de acţiuni pentru implementarea managementului calităţii în administraţia publică centrală şi locală - prevede implementarea, în perioada 2016 - 2020, a unor standarde de calitate în activitatea instituţiilor. Primele vizate sunt cele din administraţia publică centrală, mai arată comunicatul MDRAP.
La rândul său, viceprim-ministrul Vasile Dîncu a precizat că aceste planuri sunt asumate de miniştri. "A fost prima şedinţă a acestui grup de lucru: ne asumăm, ca miniştri, cele două planuri, apoi se poate lucra la nivel de ministere. Am lucrat cu toate ministerele la acest plan în ultimul an, sunt termene stabilite de ei, dar unele pot fi devansate. I-am invitat să se mai uite încă o dată pe planuri, să vadă ce măsuri planificate iniţial pentru perioada 2017 - 2019 pot fi realizate chiar din acest an", a afirmat Dîncu, citat în comunicat.
La rândul său, Violeta Alexandru, ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, a prezentat raportul preliminar al celor peste 3.000 de propuneri transmise de cetăţeni pe site-ul www.maisimplu.gov.ro.
"Cele mai multe propuneri de debirocratizare au venit din partea cetăţenilor - 74%, restul de 26% sunt din partea companiilor. Tot oamenii au făcut un top al acestora, iar noi le-am ales pe primele 10, cinci de la cetăţeni, cinci de la companii. Eliminarea completă sau comasarea plăţilor pentru eliberarea cărţii de identitate, înlocuirea obligaţiei de procurare a timbrului fiscal cu un alt sistem de plată mai accesibil sunt doar câteva dintre cerinţele societăţii civile", a precizat ministrul Violeta Alexandru, potrivit comunicatului.
Cioloş: Problema în administraţie este că s-au creat "anumite reflexe birocratice"
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

332
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
332

647
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
647

1.314
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.314

1.024
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.024

812
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
812

759
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
759

3.089
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.089

2.426
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.426

2.490
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.490

3.302
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.302

768
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
768

2.360
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.360

2.392
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
2.392
















Comentează