Premierul Dacian Cioloş a afirmat miercuri seară că se bucură că CCR a dat câştig de cauză contestaţiei Guvernului referitoare la legea privind pensiile speciale ale aleşilor locali.
"Nu pot decât să mă bucur că ceea ce noi am subliniat după analiza legii a fost confirmat de Curtea Constituţională. Mi se pare important să putem asigura, pe de o parte, predictibilitatea în deciziile care se iau, inclusiv cele vis-a-vis de pensii. Aşa cum am spus, noi lucrăm pe proiectul de lege a salarizării unitare şi, după ce avem o imagine clară privind salarizarea, se poate discuta şi legat de pensii. Dar cred că astfel de proiecte de lege punctuale care creează privilegii pentru o categorie sau alta n-o să rezolve problemele pe care trebuie să le rezolvăm, să le clarificăm. Mă bucur că şi Curtea Constituţională a clarificat lucrurile şi a dat câştig de cauză contestaţiei pe care am făcut-o", a declarat Cioloş într-o conferinţă de presă la Ambasada României de la Paris.
Premierul a adăugat că Guvernul nu a contestat "sensul de a avea sau nu anumite tipuri de pensii pentru aleşii locali", ci modul în care legea a fost elaborată.
"Eu cred că astfel de teme pot fi discutate într-un context mai larg atunci când o să putem lua în discuţie echilibrarea situaţiei pensiilor în general", a adăugat Cioloş.
Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat miercuri că legea referitoare la pensiile speciale pentru aleşii locali nu îndeplineşte condiţiile de claritate şi previzibilitate cu privire la "indemnizaţia pentru limită de vârstă", sub aspectul naturii juridice a acestei instituţii, al sferei beneficiarilor săi şi al modului de acordare a dreptului.
Plenul CCR, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia formulată de Guvern şi a constatat că dispoziţiile Legii privind modificarea şi completarea Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt neconstituţionale. AGERPRES
Cioloş: Mă bucur că CCR a dat câştig de cauză contestaţiei la legea privind pensiile speciale
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.614
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.614

1.636
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.636

46
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
46

66
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
66

740
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
740

146
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
146

37
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
37

2.985
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.985

1.536
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.536

3.677
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.677

2.862
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.862

2.458
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.458

1.129
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.129
















Comentează