Cine este noul ambasador al Republicii Moldova în România. Preşedinta Maia Sandu a semnat decretul de numire / Diplomați numiți și în Ucraina, Franţa şi China

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 05-02-2026 20:35

Article thumbnail

Sursă foto: RFI Romania

Republica Moldova va avea ambasadori noi în România, Ucraina, Franţa şi China, iar Mihail Mîţu va fi noul ambasador în România. Decretele şefei statului, Maia Sandu, privind numirea acestora, au fost publicate joi în Monitorul Oficial, informează Moldpres, potrivit news.ro.

Cine este Mihai Mîţu, noul ambasador al Republicii Moldova în România

Victor Chirilă, actual ambasador la Bucureşti, va ocupa postul de ambasador în Ucraina. Chirilă ocupă postul de ambasador în România din noiembrie 2021.

Mihai Mîţu este născut în 1983 şidin 2022  deţine funcţia de secretar General în Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău. În perioada 2021 - 2022, a fost şef de Protocol, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, iar anterior, timp de doi ani, a fost consilier în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în România.

Între 2013 şi 2016, a deţinut funcţia de consul în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii.

Ce decrete a mai semnat preşedintele Maia Sandu

Conform decretelor semnate de preşedintele Maia Sandu, Vladislav Kulminski, ambasador al Republicii Moldova în SUA, a fost numit în funcţia de Ambasador în Mexic, prin cumul. La fel, Viorel Ursu, ambasador în Suedia, va ocupa, prin cumul, postul de ambasador în Republica Islanda, Regatul Norvegiei şi Republica Finlanda.

Lorina Bălteanu a fost numită ambasador în Franţa, iar Petru Frunze va fi ambasador în China.

Tot joi, în Monitorul Oficial a fost publicat decretul privind rechemarea lui Ştefan Gorda din funcţia de ambasador al Republicii Moldova în Kazahstan, iar Corina Călugăru a fost rechemată din postul de ambasador în Franţa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri