Cincisprezece civili, printre care şase copii, au fost ucişi vineri în raiduri aeriene ale regimului şi ale forţelor ruse aliate, cei mai mulţi într-o tabără de strămutaţi, în nord-vestul Siriei, a anunţat Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDO), relatează AFP potrivit Agerpres.
O lovitură aeriană asupra unei tabere de strămutaţi din apropierea oraşului Hass din sudul provinciei Idlib s-a soldat cu 13 morţi, printre care patru copii, în timp ce raiduri în diferite zone ale acestei regiuni, dominate de jihadişti, au provocat moartea a doi copii, a precizat ONG-ul.
Cea mai mare parte a provinciei Idlib, precum şi părţi din cele vecine Alep, Hama şi Latakia, scapă în continuare controlului trupelor preşedintelui sirian Bashar al-Assad, la opt ani de la începutul războiului.
Această zonă, dominată de gruparea jihadistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta ramură siriană a Al-Qaida) dar care adăposteşte şi câteva grupuri rebele, este ţinta de la sfârşitul lui aprilie a bombardamentelor cvasicotidiene ale regimului şi aliatului său rus.
În ultimele zile, forţele pro-regim au avansat în teren şi speră să recucerească oraşul Khan Sheikhoun, care se află pe autostrada care traversează provincia Idlib şi leagă capitala Damasc de metropola Alep, din nord, ambele sub control guvernamental.
Vineri, luptele s-au soldat cu 13 morţi în rândul forţelor proguvernamentale şi 18 în rândul jihadiştilor şi rebelilor, a anunţat OSDO, care dispune de o vastă reţea de surse în Siria.
De la începutul escaladei militare, peste 820 de civili au murit în bombardamente, potrivit OSDO. În plus, peste 400.000 de persoane şi-au părăsit locuinţelor potrivit ONU, care se teme de o "catastrofă" umanitară.
Zeci de familii au fugit spre nordul regiunii în ultimele zile, potrivit corespondenţilor AFP de la faţa locului.
Regiunea Idlib a făcut obiectul unui acord privind o "zonă demilitarizată" încheiat în septembrie 2018 de Ankara, susţinătoare a rebelilor, şi Moscova. Acesta însă nu a fost decât parţial aplicat, întrucât jihadiştii au refuzat să se retragă.
Declanşat în 2011 după represiunea criminală a manifestaţiilor pro-democraţie de către regimul Bashar al-Assad, războiul din Siria s-a soldat cu peste 370.000 de morţi şi a provocat plecarea în exil a milioane de persoane
Cincisprezece civili, printre care şase copii, au fost ucişi vineri în raiduri aeriene ale regimului de la Damasc în Idlib
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

420
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
420

992
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
992

1.110
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.110

84
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
84

2.493
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.493

1.695
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.695

2.088
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.088

5.093
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.093

1.186
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.186

1.047
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.047

52
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
52

3.531
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.531

3.311
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.311
















Comentează