Cinci persoane, între care doi minori, au fost rănite într-un accident rutier produs la Şcheia, sâmbătă seara, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, în accident au fost implicate două autoturisme şi cinci persoane, iar două dintre victime, încarcerate, au fost extrase de către salvatori.
Toate cele cinci persoane rănite în accident, conştiente şi cooperante, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, pentru îngrijiri medicale şi tratament de specialitate.
La faţa locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijinul acestora au ajuns şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.
Cinci răniţi într-un accident rutier produs la Şcheia
București
6°C
Articole Similare

1.884
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
1.884

27
Incendiul de la depozitul ilegal de deşeuri. Garda de Mediu a amendat primăria cu 45.000 lei
27

34
Avertizare INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din două județe
34

178
De la „meditație orgasmică” la închisoare: fondatoarea OneTaste, condamnată la 9 ani
178

3.315
Cine sunt cele cinci victime scoase din mașina strivită între două tiruri, la Cluj: Un băiat urma să aibă majoratul în curând
3.315

69
Sfârșit cumplit în Giurgiu: bărbat decedat după ce casa i-a luat foc şi tavanul s-a prăbuşit peste el
69

37
Conferința „Sănătatea nu are vârstă” - prevenția, educația și implicarea socială, esențiale pentru o îmbătrânire activă
37

69
Carmen Orban va susține instituirea Zilei Vârstnicului pe 1 octombrie, la propunerea Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă
69

1.250
FOTO Atenție, șoferi: coduri QR false pe parcometre. Primăria Capitalei: 'Vă pot lăsa fără bani'
1.250

150
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
150

8.111
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
8.111

4.178
Pentru aceste două zodii, luna aprilie 2026 va fi cea mai bună din tot anul
4.178

1.200
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.200
















Comentează