Cinci persoane, între care doi copii, au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier care a avut loc marţi dimineaţa pe DJ 581, la intersecţia cu drumul spre localitatea Clocotici, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, potrivit Agerpres.
În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau şase persoane, dintre care doi minori.
"În urma evenimentului, cinci persoane, trei adulţi şi doi copii, necesită îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital", a precizat sursa citată.
La faţa locului au acţionat Detaşamentul de Pompieri Reşiţa, cu o autospecială pentru stins incendii, cu modul de descarcerare şi prim-ajutor, o ambulanţă SMURD şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Caraş-Severin.
Cinci persoane, între care doi copii, victime ale unui accident rutier
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

981
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
981

1.794
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
1.794

604
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
604

421
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
421

687
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
687

2.244
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.244

12.686
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
12.686

2.425
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.425

1.531
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.531

1.690
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.690

3.846
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.846

2.703
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.703

5.112
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.112
















Comentează