Cu o valoare de transfer estimată la 343.1 de milioane de euro, Lamine Yamal continuă să fie cel mai scump jucător din lume, potrivit modelului statistic al Observatorului Fotbalului CIES. Tânărul spaniol îi devansează în top 3 pe Erling Haaland (255.1 de milioane de euro) şi Kylian Mbappé (201.3 milioane de euro), potrivit news.ro.
În top 10 se află încă doi jucători francezi, Michael Olise (locul 5, 136.9 milioane de euro) şi Désiré Doué (locul 7, 134.6 milioane de euro). Acesta din urmă îl devansează cu puţin pe colegul său de la Paris St-Germain, João Neves (locul 8, 130.6 milioane de euro). Englezul de la Real Madrid Jude Bellingham (locul 4), germanul de la Liverpool Florian Wirtz (locul 6), turcul de la Real Madrid Arda Güler (locul 9) şi spaniolul de la Barcelona Pedri González (locul 10) completează topul 10.
Cea mai mare valoare pentru un jucător din afara Big 5 european a fost înregistrată pentru brazilianul de la Palmeiras, Vitor Roque (85 de milioane de euro), urmat de spaniolul de la Porto, Samu Aghehowa (76 de milioane de euro) şi portughezul de la Sporting CP, Geovany Quenda (70 de milioane de euro), care aparţine deja clubului Chelsea.
Gianluigi Donnarumma (81.4 milioane de euro) este cel mai valoros portar.





























Comentează