Refugiaţii dintr-un lagăr aglomerat din insula grecească Lesbos s-au ciocnit duminică cu poliţia, în timp ce un fum gros se ridica dintr-un container cuprins de flăcări; incidentele s-au soldat cu un mort, relatează Reuters, citând surse din serviciile de urgenţă potrivit Agerpres.
În lagărul Moria din Lesbos trăiesc în prezent circa 12.000 de oameni, în condiţii de supraaglomeraţie. Poliţia a trimis întăriri pe insulă pentru restabilirea ordinii.
După intervenţia pompierilor, un cadavru a fost transportat la spitalul din Mytilini, capitala insulei, pentru a fi identificat de autorităţi. Poliţiştii nu au putut ajunge imediat în zona containerelor, unde după unele informaţii neconfirmate se mai găsea un mort.
În ultimele săptămâni, Grecia s-a confruntat cu un val de refugiaţi şi migranţi veniţi din Turcia. Din 2015, aproape un milion de refugiaţi din Siria au ajuns prin Turcia în insulele greceşti. Numai în august, au sosit 9000 de oameni, cel mai mare număr într-o singură lună din ultimii trei ani, când Ankara ajuns la un acord cu Uniunea Europeană pentru închiderea rutei de migraţie prin Marea Egee; în septembrie, li s-au alăturat alţi 8000.
După puciul eşuat din 2016 împotriva preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, în Grecia au încercat să treacă şi cetăţeni turci. Vineri, două femei şi cinci copii din Turcia s-au înecat după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a răsturnat în apropierea insulei greceşti Chios.
Cicniri violente într-un lagăr de refugiați din insula Lesbos - Cel puțin o persoană a murit
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

181
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
181

748
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
748

249
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
249

1.057
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.057

1.165
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.165

1.307
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.307

25
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
25

1.013
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.013

431
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
431

990
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
990

2.182
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.182

2.638
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.638

1.276
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.276
















Comentează