O chitară electrică folosită de solistul Nirvana, Kurt Cobain, în videoclipul melodiei "Smells Like Teen Spirit", unul dintre hiturile trupei americane, va fi scoasă în premieră la licitaţie, informează joi DPA/PA Media, citat de Agerpres.
Chitara Fender Mustang din 1969 cu finisaj albastru "Lake Placid" se numără printre articolele care urmează să fie scoase la licitaţie în cadrul unui eveniment "Music Icons" organizat de Julien's Auction House în perioada 20-22 mai la Hard Rock Cafe din New York.
Instrumentul unic, care are o valoare estimată la 600.000-800.000 de dolari americani, este expus la Hard Rock Cafe din Londra de joi, 28 aprilie, până pe 3 mai.
"Smells Like Teen Spirit" a fost lansată pe cel de-al doilea album de studio al formaţiei Nirvana, "Nevermind", care a propulsat spre faimă grupul de grunge rock.
În ultimul interviu al lui Cobain acordat revistei Guitar World, el a vorbit despre chitara lui "favorită" spunând: "Eu sunt stângaci şi nu este foarte uşor de găsit chitare pentru stângaci de înaltă calitate, la preţuri rezonabile. Dar, dintre toate chitarele din lume, Fender Mustang este favorita mea. N-am avut decât două".
În ultimii 12 ani, chitara a fost expusă la Seattle's Experience Music Project, numit în prezent Museum of Pop Culture.
În cadrul evenimentului, va fi de asemenea scos la licitaţie un NFT (jeton nefungibil) exclusiv al chitarei care include o relatare a tehnicianului Earnie Bailey, un vechi colaborator al lui Cobain, despre semnificaţia istorică a instrumentului.
Printre articolele ce urmează să fie scoase la licitaţie se numără un desen realizat de Cobain cu Michael Jackson purtând o jachetă roşie, o singură mănuşă albă şi ochelari de soare, care include semnătura sa, într-un colţ.
Obiectul, însoţit de un NFT, are o valoare estimată la 40.000-60.000 de dolari americani.
Un permis de acces complet la turneul "In Utero" al trupei Nirvana din 1993, deţinut de Cobain, este, de asemenea, estimat la 1.000-2.000 de dolari americani.
O maşină Dodge Dart din 1965 care a aparţinut liderului Nirvana, singura despre care se ştie că a fost deţinută personal şi condusă de el - însoţită de un NFT - va fi, de asemenea, propusă spre vânzare, fiind estimată la 400.000-600.000 de dolari americani.
Skateboard-ul lui Cobain, pe care muzicianul a desenat mascota trupei Iron Maiden, Eddie, se numără printre articolele scoase la licitaţie, cu o valoare estimată la 20.000-40.000 de dolari americani.
Potrivit casei de licitaţii, o parte din veniturile obţinute în urma licitaţiei va fi direcţionată către Kicking The Stigma, o iniţiativă a echipei de fotbal american Indianapolis Colts şi a proprietarului acesteia, omul de afaceri Jim Irsay, pentru creşterea conştientizării asupra problemelor de sănătate mintală.
Cântăreţul Kurt Cobain s-a sinucis la vârsta de 27 de ani în locuinţa sa din Seattle, în aprilie 1994.
Chitara lui Kurt Cobian, solistul formației Nirvana, folosită în videoclipul melodiei 'Smells Like Teen Spirit', va fi scoasă în premieră la licitaţie
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.330
Britanicii ne fac reclamă în turism. Cum a fost descrisă România în presa britanică
1.330

44
Directorul festivalului Wireless apără participarea lui Kanye West
44

705
De ce este iupurașul un animal simbolic pentru Paște. Nu este o strategie de marketing, ci o tradiție veche de secole
705

24
Planeta este suprasolicitată de creșterea populației, arată un studiu
24

18
Jessica Lange revine în serialul TV "American Horror Story" după o pauză de opt ani
18

37
Astronauţii din misiunea Artemis 2 au doborât recordul de distanţă parcursă de oameni în spaţiu
37

12
Dreptul lui Kanye West de a intra în Marea Britanie ar putea fi revizuit
12

32
Trailerul final pentru filmul „Diavolul de îmbracă de la Prada 2” a fost lansat. Include piesa „Runway”, interpretată de Lady Gaga şi Doechii
32

38
Trump ameninţă cu închisoarea jurnalistul care a dezvăluit căutarea unui pilot în Iran. El cere ca jurnalistul să-şi dezvăluie sursa, ”o persoană bolnavă”
38

1.714
Alte tablouri ridicate de la Darius Vâlcov, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, vor fi scoase la licitație: Care este piesa de rezistență a colenției
1.714

3.921
Scandal! Aurul preoților, motiv de dispută între purtătorul de cuvânt al BOR și Lucian Mîndruță: "Coincidență cu un anume partid similar vopsit?"
3.921

49
Lupul care a atacat o femeie în Germania a fost eliberat în natură
49

21
Lucrări ale pictoriţei Frida Kahlo vor fi repatriate în Mexic în 2028 în urma unor controverse
21
















Comentează