China va găzdui patru turnee ATP în anul 2022, dar niciunul din circuitul WTA, care a decis să suspende toate evenimentele sale ca reacţie la situaţia jucătoarei chineze de tenis Shuai Peng, dar şi pentru a proteja alte jucătoare, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Turneele ATP din China sunt prevăzute în toamnă la Chengdu, Zhuhai, Beijing şi Shanghai, în lunile septembrie şi octombrie.
ATP va continua să adopte o abordare fluidă a calendarului, iar programul rămâne supus modificărilor, se arată într-un comunicat al forului internaţional de tenis masculin.
În luna decembrie, Asociaţia jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) a anunţat suspendarea turneelor sale din China, o decizie aplaudată de majoritatea comunităţii din tenis, dar care va duce la pierderi de sute milioane dolari din drepturi de televizare şi sponsorizări.
În luna noiembrie, Peng a postat un mesaj pe reţelele de socializare chineze în care dezvăluia că fostul vicepremier chinez Gaoli Zhang a agresat-o sexual.
În urma acestei postări, care a fost eliminată rapid, Peng a dispărut din atenţia publicului timp de aproximativ trei săptămâni. Ulterior, jucătoarea chineză a dezminţit că ar fi postat un asemenea mesaj.
Pe de altă parte, turneul ATP 250 din oraşul rus Sankt Petersburg a fost mutat la Nur-Sultan, în Kazahstan din cauza conflictului armat dintre Rusia şi Ucraina.
China va găzdui patru turnee ATP în anul 2022, dar niciunul din circuitul WTA, ca reacţie la situaţia jucătoarei chineze de tenis Shuai Peng
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

111
'Generația de Suflet', mesaje emoționante după moartea lui Mircea Lucescu: 'Un caracter, un lider, o legendă a fotbalului! Drum lin, Domn Profesor!'
111

19
Ioan Andone: 'Cred că fotbalul l-a omorât pe Mircea Lucescu'
19

44
Diego Simeone, dezvăluiri după ce a aflat că Mircea Lucescu a murit. Argentinianul avea o relație apropiată cu fostul său antrenor
44

60
Real Madrid, comunicatul emis la meciul cu Bayern, după moartea lui Mircea Lucescu
60

43
Rinat Ahmetov, după moartea lui Mircea Lucescu: Mulțumesc pentru tot, dragă Mister
43

114
FRF, decizie după moartea lui Mircea Lucescu: Suspendat pe o perioadă nedeterminată
114

84
PAOK Salonic, alături de antrenorul Răzvan Lucescu după decesul tatălui său
84

19
Lucescu was not only coach, but also ambassador of friendship between Turkey and Romania
19

47
Ambasada turcă la Bucureşti: Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor, ci şi un ambasador al prieteniei dintre Turcia şi România
47

33
MAI după decesul lui Mircea Lucescu: Un om care a inspirat generații întregi
33

46
Mesajul președintelui FIFA, Gianni Infantino, la moartea lui Mircea Lucescu
46

55
Scrisoarea lui Ianis Hagi după decesul lui Mircea Lucescu
55

12
Decesul lui Mircea Lucescu: Lucian Bute - Nu a fost doar un mare jucător şi antrenor, ci un adevărat ambasador al sportului românesc în lume
12
















Comentează