China a oprit importurile de carne de pasăre din Franţa, după descoperirea unei tulpini de gripă aviară H5N8, pentru a proteja sectorul creşterii animalelor din statul asiatic, a anunţat miercuri Administraţia Vamală, transmite Reuters potrivit Agerpres.
În decembrie, China a interzis importurile de carne de pasăre din Irlanda.
Marţi, Ministerul francez al Agriculturii a informat că peste este 200.000 de raţe au fost sacrificate pentru a opri răspândirea gripei aviare în crescătorii şi alte 400.000 urmează să fie sacrificate.
Potrivit ultimului bilanţ publicat duminică de Ministerul Agriculturii, Franţa avea 61 de focare de gripă aviară, iar 48 dintre acestea au fost identificate în departamentul Landes (sud-vest-ul Franţei), o regiune care are un număr mare de ferme de gâşte şi raţe care sunt crescute pentru a produce foie gras.
Până acum nu există cazuri semnalate de transmitere a virusului gripei aviare de la păsări la oameni însă descoperirea unor astfel de focare a impus demararea unor campanii de sacrificare, iar fermierilor li s-a ordonat să ţină păsările închise.
China suspendă importurile de carne de pasăre din Franţa
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

227
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
227

732
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
732

29
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
29

831
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
831

2.312
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.312

37
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
37

2.750
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
2.750

1.998
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.998

146
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
146

91
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
91

3.811
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.811

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.572
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.572
















Comentează