Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a declarat marţi că ţara sa "nu este parte" a războiului din Ucraina după invazia rusă, informează dpa.
Guvernul chinez "nu vrea sancţiuni care să afecteze China", a declarat ministrul de externe chinez într-o discuţie purtată la telefon cu omologul său spaniol Jose Manuel Albares, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe de la Beijing dat publicităţii marţi, informează Agerpres.
Beijingul respinge sancţiunile în principiu, iar "China are dreptul de a-şi apăra drepturile şi interesele sale legitime", a spus Wang Yi.
El a calificat conflictul din Ucraina drept "un produs al acumulării şi intensificării contradicţiilor în domeniul securităţii în Europa în decurs de mai mulţi ani".
Wang Yi nu a comentat în niciun fel informaţiile apărute în presa americană conform cărora Rusia i-ar fi solicitat Chinei ajutor militar şi economic după declanşarea războiului în Ucraina, informaţii pe care un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez le-a calificat drept dezinformare rău intenţionată din partea SUA.
Ministerul chinez a oferit puţine detalii în legătură cu ce a discutat luni Yang Jiechi, important diplomat chinez, cu consilierul pe probleme de securitate naţională al SUA, Jake Sullivan.
Cei doi au avut discuţii "sincere, aprofundate şi constructive", inclusiv asupra relaţiilor dintre Beijing şi Washington în problema Taiwanului, a informat ministerul chinez.
Au fost citate afirmaţii ale lui Yang, conform cărora guvernul SUA nu îşi respectă angajamentul de a nu susţine independenţa Taiwanului.
De asemenea, Yang i-ar fi cerut Washingtonului să recunoască faptul că problema Taiwanului este una extrem de sensibilă şi să nu mai continue pe o "cale foarte periculoasă".
China consideră insula Taiwan parte a teritoriului său şi a ameninţat că o va lua înapoi cu forţa dacă aceasta îşi va declara oficial independenţa. SUA susţin capabilităţile de apărare ale Taiwanului şi îl aprovizionează cu arme.
China se extrage din ecuație: noi nu suntem parte a războiului din Ucraina
București
5°C
Articole Similare

375
Reacție de ultim moment de la Teheran: armistițiul de două săptămâni propus de Trump este acceptat pe deplin
375

105
'Generația de Suflet', mesaje emoționante după moartea lui Mircea Lucescu: 'Un caracter, un lider, o legendă a fotbalului! Drum lin, Domn Profesor!'
105

399
Alertă în țările de la Golful Persic: măsuri de precauţie în eventualitatea unor represalii iraniene după expirarea ultimatumului lui Trump
399

1.603
Răsturnare de situație: Trump pare că s-a răzgândit în privința atacului cumplit asupra Iranului / Ultimul mesaj postat pe propria-i rețea de socializare
1.603

1.724
Reacția lui Donald Trump la informația că Iranul vrea să înconjoare centrale electrice cu tineri drept scut uman
1.724

127
Românii sunt vizați de tot mai multe fraude online înainte de Paște: Atenție la cumpărături, donații și livrări / Recomandările autorităților
127

281
Economia globală, în pericol din cauza crizei energiei: 'Este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc' / Care este 'soluția reală' a șefului AIE
281

395
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
395

584
Scandalul Pfizer ar putea ajunge în Parlament. Gheorghe Piperea cere audieri urgente: România nu ar trebui să plătească
584

1.300
Un mega-tunel se construiește în țara cu cea mai mare comunitate de români. Va lega Europa de Africa
1.300

684
Situaţie critică în agricultură şi din industria alimentară! Florin Barbu îi acuză pe Ilie Bolojan și Alexandru Nazare: Nu am fost chemat la Guvern!
684

1.611
Scandal total la "Survivor": Gabriel Tamaș, autorul unui comportament agresiv în culisele emisiunii / Fiul Andreei Esca, în conflict direct cu fostul fotbalist
1.611

856
Radu Miruță vorbește despre rolul României în viitoarea operațiune asupra Iranului - Accesul avioanelor-cisternă şi al sistemelor de comunicaţii
856
















Comentează