China a reacționat ferm la declarațiile președintelui american Donald Trump, respingând acuzațiile conform cărora Beijingul ar reprezenta o ameninţare pentru Groenlanda, relatează CNN.
Beijingul acuză SUA că folosesc "amenințarea chineză" ca pretext pentru a obține "avantaje egoiste"
„Îndemnăm SUA să înceteze să folosească aşa-numita „ameninţare chineză” ca pretext pentru a obţine avantaje egoiste”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Guo Jiakun, în cadrul unei conferinţe de presă la Beijing.
Trump: SUA au nevoie de Groenlanda pentru securitatea Arcticii
Critica vine în contextul în care preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, într-o postare lungă pe reţelele sociale, că Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru a contracara ameninţările Chinei şi Rusiei în Arctica şi pentru a dezvolta ceea ce el a numit „Domul de Aur”, scutul menit să protejeze America de Nord de rachetele balistice, scrie news.ro.
China invocă dreptul internațional și Carta ONU
„China şi-a exprimat poziţia cu privire la Groenlanda în multiple ocazii. Dreptul internaţional, susţinut de scopurile şi principiile Cartei ONU, este fundamentul ordinii internaţionale actuale şi trebuie respectat”, a adăugat Jiakun.
Tarife vamale suplimentare anunțate de Washington
Președintele SUA Donald Trump a anunțat sâmbătă că va implementa o serie de creșteri tarifare împotriva aliaților europeni până când americanilor li se va permite să cumpere Groenlanda. Trump a mai transmis că taxa vamală suplimentară de 10% va intra în vigoare la 1 februarie.
Măsura vizează Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Regatul Unit, Olanda și Finlanda. Cu excepția Regatului Unit și a Norvegiei, care nu sunt membre ale Uniunii Europene, taxele vamale se vor adăuga la tarifele de 15% deja existente între UE și SUA.
Aceste taxe vor crește la 25% la 1 iunie și vor rămâne în vigoare până la încheierea unui acord care să permită Statelor Unite să cumpere Groenlanda, a precizat Trump în mesajul publicat pe rețeaua Truth Social.






























Comentează