China a reafirmat joi că propunerea privind 'dubla suspendare' încă reprezintă cea mai bună opţiune pentru a reglementa problema nord-coreeană, transmite Reuters, conform agerpres.ro.
Progresele rapide ale Phenianului în dezvoltarea armelor nucleare au alimentat tensiunile regionale, iar sancţiunile internaţionale par să fi eşuat în încercarea de a schimba atitudinea autorităţilor nord-coreene.
China şi Rusia au propus ca SUA şi Coreea de Sud să oprească exerciţiile militare comune, în schimbul renunţării de către Phenian la programele sale de înarmare. Beijingul numeşte în mod oficial această propunere drept 'dubla suspendare'.
''Noi credem că propunerea privind 'dubla suspendare' este cel mai fezabil, cel mai corect şi cel mai sensibil plan în situaţia actuală'', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang.
''Sperăm că toate părţile pot trata proactiv propunerea Chinei şi în acelaşi timp salutăm eventualele propuneri ale părţilor interesate pentru a putea promova o soluţionare paşnică a problemei nucleare din Peninsula Coreea'', a adăugat Geng.
Seulul şi Washingtonul susţin că exerciţiile lor militare comune au o natură strict defensivă. Pe teritoriul sud-coreean se află în prezent 28.000 de militari americani.
China: 'Dubla suspendare' reprezintă cea mai bună opţiune pentru a reglementa problema nord-coreeană
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

334
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
334

55
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
55

1.066
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
1.066

454
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
454

38
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
38

1.274
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.274

2.243
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
2.243

1.255
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.255

328
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
328

528
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
528

432
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
432

4.828
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
4.828

1.671
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.671
















Comentează