Chelsea Londra a ajuns la o înţelegere în privinţa transferului atacantului iviroian David Datro Fofana de la campioana Norvegiei la fotbal, Molde FK, au anunţat cele două cluburi, citate de Reuters, conform Agerpres.
Jucătorul în vârstă de 20 de ani se va alătura grupării de pe Stamford Bridge începând cu data de 1 ianuarie. Valoarea tranzacţiei nu a fost dezvăluită, însă presa din Norvegia scrie că aceasta se ridică la peste 130 de milioane de coroane norvegiene (13,15 milioane de dolari), un record pentru fotbalul din această ţară.
Fofana şi-a făcut debutul în selecţionata Cote d'Ivoire în luna noiembrie, la meciul amical câştigat cu 4-0 în faţa naţionalei Burundi.
Atacantul african a fost cel mai bun marcator al echipei Molde în sezonul 2022, cu 15 goluri înscrise în prima ligă norvegiană.
Chelsea îl transfera pe atacantul David Daro Fofana de la Molde FK
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

24
FRF a anunțat plecarea lui Mircea Lucescu de la naționala României: 'Aflați în curând cine va fi. Să-i mulțumim lui nea Mircea'
24

31
LeBron James a mai bătut un record. L-a depășit pe Kareem Abdul-Jabbar
31

48
Leo Messi, gol și pasă de gol pentru Argentina. Marcator în 21 de ani consecutivi la națională
48

55
Ianis Hagi: Ne dorim ca România să nu-şi piardă încrederea în noi / Ce spune despre viitorul selecţioner
55

76
Răzvan Marin, după meciul cu Slovacia: Duminică a fost un şoc pentru noi toţi. Îi dorim multă sănătate lui Mircea Lucescu
76

75
Gattuso, după ce Italia a ratat încă un turneu final al CM: Doare. Aveam nevoie de această calificare
75

4.152
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
4.152

1.933
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
1.933

141
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
141

26
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
26

84
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
84

30
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
30

59
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
59
















Comentează