CFR Cluj va avea un adversar accesibil în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, dacă va trece de prima rundă preliminară, potrivit tragerii la sorţi efectuate miercuri la Nyon (Elveţia), conform agerpres.
Campioana României va înfrunta în turul secund preliminar pe câştigătoarea dintre Fola Esch (Luxemburg) şi Lincoln Red Imps (Gibraltar), dacă o va elimina pe Borac Banja Luka (Bosnia-Herţegovina).
În primul tur preliminar, CFR va juca prima manşă pe teren propriu, în 6 sau 7 iulie, iar manşa secundă va avea loc în Bosnia, pe 13 sau 14 iulie.
În turul al doilea, prima manşă e programată în deplasare, pe 20 sau 21 iulie, iar revanşa pe 27 sau 28 iulie.
Fola Esch a câştigat titlul în Ducat cu un avans de două puncte faţă de F91 Dudelange. Lincoln Red Imps a ieşit campioană la diferenţă de un singur punct de a doua clasată, Europa FC.
În ediţia 2018-2019 a cupelor europene, CFR Cluj a fost eliminată de campioana Luxemburgului din play-off-ul Europa League, F91 Dudelange câştigând ambele manşe, cu 2-0 (acasă) şi 3-2 (deplasare).
CFR Cluj și-a aflat adversarul din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

56
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
56

16
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
16

42
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
42

27
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
27

29
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
29

24
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
24

21
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
21

41
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
41

49
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
49

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

62
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
62

74
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
74
















Comentează