Jumătate dintre adulţii americani cred că Statele Unite vor purta un război cu Iranul "în următorii câţiva ani", potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos difuzat marţi, pe fondul intensificării tensiunilor între cele două ţări, informează Agerpres.
Deşi americanii sunt mai preocupaţi acum de Iran decât anul trecut, stat pe care îl consideră o ameninţare de securitate la adresa Statelor Unite, puţini ar fi în favoarea unui atac preventiv împotriva armatei iraniene. Dar dacă Iranul ar ataca primul forţele militare americane, patru din cinci respondenţi cred că Statele Unite ar trebui să răspundă militar într-un mod complet sau limitat, arată sondajul din perioada 17-20 mai.
Relaţiile istoric tensionate dintre Washington şi Teheran s-au înrăutăţit în mai, după ce preşedintele american Donald Trump şi-a înăsprit poziţia anti-Iran şi a restabilit toate sancţiunile asupra exporturilor de petrol iranian după decizia sa cu un an înainte de a retrage Statele Unite dintr-un acord nuclear internaţional cu Teheranul din 2015.
Statele Unite au desfăşurat un portavion şi forţe în regiunea Golfului, ca răspuns la informaţii potrivit cărora Iranul ar complota împotriva intereselor americane, ceea ce Iranul neagă.
Aproape jumătate - 49% - dintre americani dezaprobă modul în care republicanul Trump se ocupă de relaţiile cu Iranul, arată sondajul, în timp ce 31% îl dezaprobă puternic. În ansamblu, 39% aprobă politica lui Trump.
Sondajul arată că 51% dintre adulţi cred că Statele Unite şi Iranul vor purta un război în următorii câţiva ani, cu 8 puncte procentuale mai mult faţă de un sondaj similar publicat în iunie anul trecut. În sondajul din acest an, atât republicanii, cât şi democraţii văd mai mult Iranul ca pe o ameninţare şi afirmă că războiul este probabil.
Iranul este caracterizat de 53% dintre adulţii din Statele Unite ca o ameninţare "gravă" sau "iminentă", în creştere cu 6 puncte procentuale faţă de un sondaj similar din iulie anul trecut. Comparativ, 58% dintre americani au caracterizat Coreea de Nord drept o ameninţare şi 51% dintre americani consideră că Rusia este o ameninţare.
În ciuda preocupărilor lor, 60% dintre americani au declarat că Statele Unite nu ar trebui să efectueze un atac preventiv împotriva armatei iraniene, în timp ce 12% afirmă că americanii ar trebui să lovească primii.
Cu toate acestea, dacă Iranul atacă, 79% au răspuns că armata americană ar trebui să se răzbune: 40% sunt pentru un răspuns limitat cu lovituri aeriene, în timp ce 39% sunt în favoarea unei invazii complete.
Atât Statele Unite, cât şi Iranul au declarat că nu vor război, deşi au existat declaraţii belicoase din ambele părţi.
În ciuda deciziei lui Trump de a se retrage din acord, sondajul arată că 61% dintre americani încă sprijină acordul din 2015 dintre Iran şi puterile mondiale de a reduce potenţiala producţie iraniană a unei bombe atomice în schimbul scutirii de sancţiuni. Republicanii de asemenea sunt în favoarea acordului negociat de către administraţia democrată a preşedintelui Barack Obama, cu puţin peste jumătate afirmând că îl sprijină.
Aliaţii din Golf şi oficiali guvernamentali americani au declarat că ei cred că grupuri sprijinite de Iran sunt responsabile pentru o serie de atacuri asupra transportului maritim şi conductelor din Golf săptămâna trecută.
Trump a spus că doreşte să negocieze cu liderii Republicii Islamice. Preşedintele iranian Hassan Rouhani a respins marţi discuţiile şi a declarat că un "război economic" este purtat împotriva Iranului.
Sondajul Reuters/Ipsos a fost realizat online în limba engleză în Statele Unite. Au fost colectate răspunsurile a 1.007 adulţi, inclusiv 377 de democraţi şi 313 republicani, având o marjă de eroare de până la 4%.
Cetățenii americani se așteaptă la un război cu Iranul - SONDAJ
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
7

367
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
367

208
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
208

593
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
593

1.567
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.567

1.885
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.885

1.020
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.020

23
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
23

4.310
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
4.310

2.849
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.849

100
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
100

2.276
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.276

3.615
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.615
















Comentează