Cererea pentru bilete la turneul final al Campionatului European de fotbal feminin 2022 din Anglia este în continuă creştere şi va depăşi recordul înregistrat la EURO 2017, când 240.045 spectatori au asistat la meciurile din Olanda, transmite DPA, citat de agerpres.
După ultima fereastră de rezervări online, UEFA a înregistrat 268.000 de solicitări de bilete de la suporteri din 118 ţări, comparativ cu prima fereastră în care au fost vândute 162.000 bilete pentru turneul final găzduit de opt oraşe engleze între 6 şi 31 iulie.
Circa 47% dintre solicitanţi sunt femei şi pentru finala de pe Wembley, alături de alte opt partide, cererile sunt peste capacitatea stadioanelor, astfel că biletele se vor distribui prin tragere la sorţi. Cele mai multe cereri pentru turneul final cu 16 echipe provin din Anglia, Irlanda de Nord, Olanda şi Germania, a precizat UEFA.
''Privind numărul de bilete vândute până acum şi cererile primite în cea mai recentă fereastră de vânzare publică, putem spune cu siguranţă că vom doborî recordurile de prezenţă în vara lui 2022, când vom avea în curând vândute aproximativ jumătate din cele 700.000 de bilete disponibile. Acest lucru este peste aşteptările noastre, dar, în acelaşi timp nu suntem
surprinşi ca în mod clar oamenii nu vor să rateze ceea ce va fi un turneu de neuitat.''', a declarat Nadine Kessler, şefa fotbalului feminin de la UEFA.
O ultimă fereastră de vânzare publică, după principiul primul venit, primul servit, este programată în februarie 2022.
Bilete au preţuri cuprinse între 5 şi 50 lire sterline, cu anumite reduceri pentru familiile de patru membri şi pentru copiii sub 16 ani.
Cererea pentru bilete pentru Campionatului European de fotbal feminin 2022 este în continuă creştere şi va depăşi recordul înregistrat la EURO 2017
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

43
Șoc în lumea fotbalului ghanez: Un jucător din prima divizie a fost ucis într-un atac armat împotriva echipei sale
43

27
Jannik Sinner revine pe locul 1 ATP după duelul cu Carlos Alcaraz la Monte-Carlo
27

58
România a fost învinsă dramatic de Marea Britanie la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Under-1
58

112
Farul Constanța are un nou antrenor, după despărțirea de Ianis Zicu
112

45
După ce a criticat FC Barcelona, un jucător de la Espanyol a fost ținta mesajelor de ură online
45

99
Ianis Zicu nu mai este antrenorul Farul Constanța
99

29
Manchester City câștigă cu 3-0 pe terenul lui Chelsea în etapa a 32-a
29

110
VIDEO Gol neobișnuit într-un meci din Paraguay: mingea a ajuns în plasă după un ricoșeu
110

214
Ascensiune bună pentru Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse în ierarhia WTA
214

74
Istvan Kovacs arbitrează meciul Universitatea Cluj – Universitatea Craiova
74

62
Legendara Katrine Lunde și-a luat rămas bun de la handbal
62

597
Cristi Chivu, replică acidă pentru Allegri când a venit vorba despre lupta pentru titlu
597

114
S-au stabilit toate echipele calificate la Campionatul European 2026
114
















Comentează