Ritmul de creştere a cererii globale de energie a încetinit încă din anul 2019, înainte ca pandemia de coronavirus să se răspândească la nivel global, ţinând consumatorii în izolare şi ducând preţurile la energie la minime istorice, a informat, miercuri, grupului petrolier BP Plc, transmite Bloomberg potrivit Agerpres.
Potrivit raportului anual al BP privind energia mondială, consumul de energie primară a crescut cu 1,3% în 2019, la jumătate faţă de ritmul de creştere înregistrat în 2018. Energiile regenerabile au fost responsabile pentru cea mai mare parte (40%) din creşterea cererii de energie, devansând pentru prima dată ponderea energiei nucleare în producţia de energie. Ponderea gazelor naturale în mixul energetic a atins un nivel record de 24,2%. În paralel, consumul de cărbune a continuat să scadă, atingând cel mai redus nivel din ultimii 16 ani.
De asemenea, emisiile de carbon din utilizarea de energie au crescut cu 0,5% în 2019. Însă, BP a subliniat că nu trebuie să fim foarte optimişti pentru că avansul modest din 2019 a venit după o creştere mare de 2,1% în 2018.
"Există speranţa că, pe măsură ce vor dispărea factorii cu caracter excepţional care au stimulat emisiile de carbon în 2018, va avea loc o scădere semnificativă a emisiilor. Acest lucru nu s-a întâmplat", a declarat directorul BP, Bernard Looney.
Consumul de petrol a crescut cu 900.000 de barili pe zi în 2019, iar China a fost principalul motor, urmată de India şi Indonezia. Gigantul asiatic a rămas cel mai important factor care a stat la baza creşterea cererii de energie globală, fiind responsabil pentru mai mult de trei sferturi din creşterea globală, în timp ce SUA şi Germania au înregistrat cele mai mari scăderi ale cererii de energie
Ponderea petrolului în mixul energetic a continuat să scadă anul trecut, însă acesta a rămas cel mai mare contributor la oferta de energie primară. În timp ce ponderea petrolului a scăzut cu 0,2 puncte procentuale, până la 33,1% în 2019, ponderea gazelor naturale şi a regenerabilelor a crescut până la 24,2%, respectiv 5%.
Cererea globală de energie a încetinit înainte de criza Covid-19 (BP)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

8
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Wall Street a deschis şedinţa de joi în scădere
8

1.066
'Un pas în direcţia corectă, dar insuficient': Reacția BNS după ce Guvernul a decis reducerea accizei la motorină cu 30 de bani. Ce avertisment lansează
1.066

27
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
27

70
Ambasadorul Republicii Uzbekistan în România: Țara voastră reprezintă o poartă directă de acces către UE, având o importanţă deosebită pentru Uzbekistan
70

1.630
Ministerul Finanțelor anunță restructurări la Autoritatea Vamală Română: Se schimbă radical controalele în vămi
1.630

22
Tesla revine în forță în Europa: vânzările explodează după luni dificile
22

32
China extinde programul yuanului digital: Banca Centrală a autorizat mai multe bănci
32

34
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
34

2.847
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.847

4.498
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.498

3.815
Florin Manole face anunțul momentului: 2,8 milioane de pensionari primesc 1.000 de lei de la Guvern
3.815

45
Vacanțele s-ar putea scumpi: analistul eToro Bogdan Maioreanu avertizează asupra impactului creșterii prețului petrolului
45

10.459
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
10.459
















Comentează