Centrala nucleară de la Zaporojie, aflată sub ocupaţia armatei ruse, reprezintă cel mai periculos loc din Europa, a declarat, vineri, directorul adjunct al Agenţiei de Stat pentru Managementul Zonei de Excludere din Ucraina, Maksym Shevchuk, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică trebuie să pună presiune pe Rusia să părăsească perimetrul celei mai mari centrale nucleare din Ucraina şi din Europa, pe motiv că securitatea acesteia se află în pericol.
"După cum ştiţi, centrala nucleară de la Zaporojie este sub ocupaţie. Aceasta este cea mai mare centrală nucleară din Europa. Are şase reactoare, cu foarte mult combustibil nuclear. Noi stocăm combustibilul nuclear, precum şi cantităţi mari de deşeuri nucleare. Cred că este cel mai periculos loc din Europa şi desigur cred că trebuie să punem presiune pe Rusia. Am solicitat Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică să solicite Rusiei să părăsească acest obiectiv, din cauza obiectelor cu energie atomică, ce nu au fost proiectate pentru niciun fel de acţiune militară, pentru că există tratate internaţionale care interzic astfel de acţiuni. Este complet normal şi periculos, nimeni nu ar trebui să facă aşa ceva vreodată", a afirmat Shevchuk.
Acesta a precizat că întreaga cantitate de energie electrică produsă la Zaporojie este livrată Ucrainei, în condiţiile în care, din punct de vedere tehnic, nu poate fi transferată în sistemul energetic rusesc.
Centrala este situată în Sud-Estul Ucrainei, lângă oraşul Enerhodar, pe malul lacului de acumulare Kahovka de pe râul Nipru. Ea are şase reactoare nucleare cu apă uşoară presurizată VVER-1000, fiecare generând 950 MWe, pentru o putere totală de 5.700 MWe.
Primele cinci reactoare au fost pornite succesiv între 1985 şi 1989, iar al şaselea a fost pus în funcţiune în 1995. Centrala generează aproximativ jumătate din energia electrică a Ucrainei.
Centrala nucleară de la Zaporojie, cel mai periculos loc din Europa - Avertismentul autorităților de la Kiev
București
8°C
Articole Similare

104
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
104

554
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
554

2.168
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
2.168

1.409
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
1.409

557
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
557

290
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
290

1.341
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.341

590
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
590

102
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
102

78
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
78

1.003
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
1.003

1.238
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.238

83
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
83
















Comentează