Cele două bombardiere trimise de Moscova în Venezuela pentru manevre militare au părăsit vineri ţara pentru a se întoarce în Rusia, a anunţat armata venezueleană, relatează AFP.
"Odată cu decolarea avioanelor TU-160, ne luăm la revedere de la prietenii noştri din Federaţia Rusă, cu care am împărtăşit experienţele noastre", a scris pe Twitter Comandamentul apărării aeriene.
Aceste manevre militare comune, la care presa nu a avut acces, sunt o "garanţie pentru pace", a adăugat armata.
Cele două aparate, împreună cu un avion de transport An-124 şi un avion de linie Il-62, au aterizat luni în Venezuela. Cu o zi înainte, preşedintele socialist Nicolas Maduro afirmase că Statele Unite au declanşat punerea în aplicare a unui plan pentru a-l alunga de putere.
Aceste manevre au reanimat tensiunile dintre Caracas şi Washington, precum şi cu Columbia vecină, pe care şeful statului venezuelan o acuză că, alături de Brazilia, participă la un plan american de a-l răsturna şi asasina.
Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, nu şi-a ascuns iritarea. Pe Twitter, el a spus că vede cum 'două guverne corupte delapidează banii publici, zdrobesc libertatea în timp ce popoarele lor suferă'.
'Aceasta este desigur o reacţie nediplomatică din partea secretarului de stat' american, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că mesajul de pe Twitter al lui Mike Pompeo este 'inacceptabil'.
La rândul său, preşedintele columbian, Ivan Duque, a afirmat miercuri că ţările din regiune trebuie să dea dovadă de "vigilenţă" în faţa manevrelor militare "ostile" lansate de guvernul Maduro şi a negat categoric orice tentativă de a-l răsturna de la putere prin forţă
Cele două bombardiere rusești au părăsit Venezuela pentru a se întoarce în Rusia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

50
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
50

257
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
257

328
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
328

2.165
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.165

1.285
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.285

1.441
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.441

2.471
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.471

616
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
616

1.321
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.321

1.408
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.408

1.534
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.534

31
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
31

1.140
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.140
















Comentează