O alunecare de teren s-a soldat cu cel puţin un mort şi zeci de persoane dispărute în nordul Myanmarului, într-o mină de jad, o industrie foarte profitabilă, însă opacă şi slab reglementată, în care condiţiile de muncă sunt foarte periculoase, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Circa 70 până la 100 de persoane sunt date dispărute într-o alunecare de teren care s-a produs în jurul orei 04:00 dimineaţa", într-o mină de jad din Hpakant, statul Kayah, a declarat un membru al echipelor de salvare.
"25 de persoane rănite au fost transportate la spital, în timp ce o persoană a fost găsită moartă", a adăugat el.
Aproximativ 200 de membri ai echipelor de salvare participă la căutări, unii la bordul unor bărci în încercarea de a recupera cadavre dintr-un lac, a adăugat el.
Ziarul Kachin News a anunţat la rândul său că douăzeci de mineri şi-au pierdut viaţa în alunecarea de teren.
Potrivit departamentului de pompieri, pompierii din Hpakant şi din oraşul Lone Khin din apropiere participă la operaţiunile de salvare, însă nu au comunicat niciun bilanţ.
În Myanmar, zeci de mineri mor în fiecare an lucrând în condiţii periculoase în carierele de jad.
Alunecările de teren sunt frecvente în aceasta regiune săracă şi greu accesibilă, care a fost modificată de marile grupuri miniere fără a ţine cont de mediu.
Ploile musonice au provocat cel mai mare dezastru de acest gen în 2020, 300 de mineri fiind îngropaţi după o alunecare de teren în masivul Hpakant, centrul acestei industrii, lângă graniţa cu China.
Comerţul cu jad generează peste 30 de miliarde de dolari pe an, aproape jumătate din produsul intern brut al ţării.
Cel puţin un mort şi 70 de dispăruţi în urma unei alunecări de teren într-o mină de jad din Myanmar
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

20
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
20

843
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
843

1.222
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
1.222

36
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
36

1.147
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.147

58
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
58

146
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
146

76
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
76

18
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
18

38
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
38

31
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
31

2.009
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
2.009

66
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
66
















Comentează