Cel puţin cinci persoane au fost ucise, joi dimineaţă, la Kabul, într-un atentat sinucigaş care a fost urmat la scurt timp de alte două explozii, relatează AFP, Reuters şi dpa potrivit Agerpres.
Un kamikaze aflat pe o motocicletă s-a aruncat în aer în apropierea unui microbuz în estul capitalei afgane, în jurul orei locale 08:10 (03:40 GMT), cinci persoane murind şi zece fiind rănite, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Nasrat Rahimi.
Alte două deflagraţii, dintre care una produsă cu o maşină-capcană, au avut loc la scurt timp.
Niciunul dintre cele trei atacuri nu a fost deocamdată revendicat.
Cel puţin cinci persoane au murit în trei explozii produse la Kabul
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
2

691
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
691

1.913
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.913

77
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
77

1.965
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.965

3.199
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.199

47
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
47

1.503
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.503

3.558
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.558

50
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
50

3.491
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.491

2.376
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.376

194
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
194
















Comentează