Viiturile au făcut cel puţin 48 de morţi şi au afectat peste 144.000 de persoane în Kenya, distrugând infrastructura-cheie şi mijloacele de trai în această ţară est-africană, a informat joi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), citată de Xinhua potrivit Agerpres.
Pe baza datelor oferite de Crucea Roşie locală, Oficiul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a informat că precipitaţiile au provocat inundaţii şi alunecări de teren în cel puţin 25 de comitate, distrugând infrastructura-cheie din toată ţara.
"Centrul naţional de operaţiuni în caz de dezastre (NDOC) din cadrul Guvernului a confirmat, de asemenea, că cel puţin 17.000 de persoane au fost strămutate şi 48 au murit din cauza inundaţiilor", a indicat OCHA în ultima sa actualizare privind inundaţiile.
Având în vedere prognozele meteo actuale, care prevăd ploi abundente până la sfârşitul lunii noiembrie, NDOC se aşteaptă ca aceste cifre să crească, vizaţi în special fiind cei 200.000 de refugiaţi din Dadaab, în nord-estul Kenyei.
Potrivit raportului OCHA, au fost raportate creşteri puternice ale preţurilor la alimente şi la carburanţi din cauza penuriei la Mandera şi în comitatele Wajir şi Marsabit din nordul Kenyei.
Ploile abundente urmează după o perioadă de secetă prelungită, care a crescut numărul persoanelor cu risc crescut de insecuritate alimentară din Kenya la 3,1 milioane.
Ploile au făcut inutilizabile drumurile în cel puţin opt comitate, paralizând transportul şi împiedicând oferirea de asistenţa umanitară în Mandera, Wajir, Marsabit, Turkana, Garissa, Lamu, Kwale şi Mombasa
Cel puţin 48 de morţi în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale din Kenya
București
15°C
Articole Similare

97
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
97

3.305
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.305

4.819
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.819

2.245
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.245

3.680
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.680

173
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
173

2.526
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.526

9.146
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.146

211
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
211

188
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
188

1.966
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.966

2.601
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.601

193
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
193
















Comentează