Cel puţin 25 de persoane au murit lovite de fulgere sau în urma unor alunecări de teren produse în weekend în Bangladesh, în timp ce milioane de locuitori au rămas izolaţi sau fără adăpost în regiunile joase din nord-est, afectate de cele mai grave inundaţii musonice din istoria recentă a ţării, au anunţat autorităţile, informează duminică Reuters, potrivit Agerpres.
În statul vecin Assam din India, cel puţin 17 persoane au murit în timpul unui episod de inundaţii care a debutat în luna aceasta, au declarat duminică reprezentanţi din poliţie.
Multe dintre cursurile de apă din Bangladesh s-au umflat atingând niveluri periculoase, iar scurgerile abundente de apă pe versanţii indieni au înrăutăţit situaţia, a spus Arifuzzaman Bhuiyan, directorul Centrului de prognoză şi avertizare la inundaţii.
Mii de poliţişti şi militari au fost desfăşuraţi în mai multe zone ale ţării pentru a ajuta în cadrul operaţiunilor de căutare şi salvare.
Aproximativ 105.000 de locuitori au fost evacuaţi până în prezent, însă reprezentaţi din poliţie au estimat că peste patru milioane de persoane erau în continuare izolate.
Autorităţile regionale au declarat că aproximativ 3,1 milioane de persoane au fost strămutate, dintre care 200.000 au fost cazate în adăposturi improvizate pe terasamente înălţate sau în alte zone înalte.
Bangladesh şi India au cunoscut în ultimii ani o intensificare a fenomenelor meteorologice extreme, care au provocat pagube pe scară largă.
Activiştii de mediu au atras atenţia că schimbările climatice ar putea cauza mai multe dezastre, cu precădere în zonele joase şi cu populaţie densă din Bangladesh.
Cel puţin 42 de morţi şi milioane de locuitori izolaţi în urma inundaţiilor musonice din Bangladesh şi India
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

267
Tensiunile din Orientul Mijlociu agită piețele agricole: Prețurile cerealelor și uleiurilor 'o iau razna' (Bloomberg)
267

2.933
VIDEO Ambasadorul Japoniei a postat un clip cu experiența inedită trăită în România: 'Pantoful meu a fost înghiţit de noroi'
2.933

5.747
VIDEO Iranienii au scos din joc, printr-o metodă banală, temutele sisteme Patriot: acum inclusiv americanii le-au copiat stilul
5.747

2.007
Paște fără Lumina Sfântă de la Ierusalim? Războiul a închis bisericile și a anulat pelerinajele de la Mormântul Sfânt
2.007

4.605
VIDEO A fost lansat cel mai dur avertisment împotriva iranienilor de la venirea la putere a noului ayatollah: „Toate forţele noastre stau cu degetul pe trăgaci!"
4.605

4.376
Locul din Iran pe care Garda Revoluționară îl păzește cel mai bine și pe care SUA vizează să îl captureze. Ce se află pe 'Insula Interzisă'
4.376

1.635
Fiecare zi în plus de blocaje pe strâmtoarea Ormuz duce la 'consecințe catastrofale'. Efectul de domino care va lovi lumea mai dur decât se așteaptă
1.635

5.253
VIDEO Eșec total pentru SUA și Israel în războiul cu Iranul? Paralela cu Vietnamul: strategia prin care Iranul îl ține pe Trump în șah
5.253

200
'Trump nu a avut o strategie': Iranienii se plâng că atacurile nu le-au adus libertatea, ci doar suferință
200

5.342
O navă a fost lovită puternic în apropiere de Strâmtoarea Ormuz: Iranul încearcă să blocheze principala arteră petrolieră a lumii
5.342

3.364
SUA se confruntă cu o ”furtună economică perfectă”: Unda de șoc se va resimți la nivel mondial
3.364

6.685
Iranul nu și-a spus ultimul cuvânt: chiar dacă își pierde lansatoarele de rachete pe zi ce trece, regimul de la Teheran mai are un 'as în mânecă'
6.685

4.399
Iranul pregătește cea mai grea lovitură pentru comerțul mondial: Trump îi amenință cu lovituri fără precedent pentru a-i împiedica
4.399

















Comentează