Cel puţin 20 de săteni, inclusiv 10 copii, au murit marţi în alunecările de teren provocate de ploile pre-musonice din nord-estul Indiei, au declarat oficiali locali, relatează AFP potrivit Agerpres.
Alunecările de teren au avut loc între orele 05:00 şi 07:00 (23:30 luni - 01:30 marţi GMT) în trei districte din sudul Assam, a declarat Parimal Suklabaidya, ministrul pădurilor din acest stat din nord-estul ţării.
"Cred că alunecarea de teren a fost provocată de ploile continue din aceste zone", a spus el.
Mai multe case au fost distruse.
Nord-estul Indiei este afectată în fiecare an de inundaţii înainte şi în timpul musonului. Relieful său deluros îl face mai vulnerabil la alunecările de teren provocate de ploile torenţiale.
Statul Assam se confruntă în prezent cu inundaţii în 11 districte rurale, care s-au soldat cu cel puţin nouă morţi şi distrugerea a aproape 200.000 de case şi 2.600 de hectare de culturi.
Inundaţiile au început pe 22 mai, însă apele au început să se retragă, potrivit autorităţilor locale.
Cel puţin 20 de persoane, între care 10 copii, şi-au pierdut viaţa în alunecările de teren din India
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

2.887
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
2.887

4.200
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.200

2.073
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.073

3.495
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.495

146
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
146

2.434
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.434

8.769
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
8.769

184
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
184

171
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
171

1.948
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.948

2.580
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.580

182
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
182

74
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
74
















Comentează