Cel puţin 108 oameni au murit în Iran în reprimarea manifestaţiilor declanşate luna trecută după moartea tinerei Mahsa Amini în urma arestării sale de către poliţia de moravuri, a indicat miercuri organizaţia nonguvernamentală Iran Human Rights (IHR), transmite AFP.
Forţele de securitate iraniene au ucis de asemenea cel puţin alte 93 de persoane în ciocniri distincte la Zahedan, în provincia Sistan-Baluchistan (sud-est), unde violenţele au pornit pe fondul protestelor împotriva unui presupus viol comis de un poliţist asupra unei tinere, a precizat organizaţia.
Mişcarea de contestare din Iran a început pe 16 septembrie, data când Mahsa Amini, de etnie kurdă, în vârstă de 22 de ani, a murit la spital la trei zile după arestarea ei la Teheran de către poliţia de moravuri pentru că ar fi încălcat codul vestimentar strict impus femeilor în republica islamică.
În pofida sutelor de arestări şi a represiunii sângeroase, această mişcare de contestare, cea mai importantă de la protestele din 2019 împotriva creşterii preţurilor la combustibil, nu slăbeşte în intensitate.
Organizaţii pentru drepturile omului atrag atenţia asupra represiunilor deosebit de dure de la Sanandaj, capitala provinciei Kurdistan (nord-vest), regiunea de unde era originară Mahsa Amini.
"Comunitatea internaţională trebuie să împiedice noi crime în Kurdistan venind cu un răspuns imediat", a subliniat miercuri Mahmood Amiry-Moghaddam, directorul ONG-ului IHR, cu sediul în Norvegia, atenţionând împotriva unei "iminente reprimări în sânge" în provincia iraniană.
Restricţionarea accesului la internet de către autorităţi împiedică o anchetă a organizaţiei asupra amplorii represiunii, a deplâns directorul IHR.
Potrivit IHR, 14 persoane au fost ucise în Kurdistan de la începutul contestării, dar acest bilanţ nu include victimele "represiunii sângeroase" din ultimele trei zile, pe parcursul cărora la Sanandaj au avut loc "manifestaţii ample".
Aceeaşi organizaţie afirmă că între cei arestaţi se numără şi copii, care "au dreptul să manifesteze".
"Naţiunile Unite au obligaţia de a apăra drepturile copiilor iranieni făcând presiuni asupra republicii islamice", a insistat Mahmood Amiry-Moghaddam.
Cel puţin 108 oameni au murit în reprimarea manifestaţiilor din Iran (ONG)
București
14°C
Articole Similare

486
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștete evreiesc
486

45
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
45

28
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
28

94
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
94

2.025
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.025

2.335
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.335

85
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
85

1.983
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.983

77
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
77

223
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
223

103
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
103

26
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
26

61
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
61
















Comentează