Cel puţin trei persoane au murit şi mai multe au fost rănite, duminică seara, într-un incendiu la o saună din Berlin, a declarat un purtător de cuvânt al unei brigăzi de pompieri, citat de agenţia DPA, potrivit Agerpres.
Cauza incendiului de la respectivul centru, aflat la subsolul unei clădiri din cartierul central Schoeneberg, era neclară.
Flăcările s-au extins şi spre etajele de deasupra saunei, dar locatarii din restul clădirii au scăpat nevătămaţi.
Eforturile de salvare vor continua pentru cel puţin încă o oră şi jumătate, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Cel puțin trei morți într-un incendiu la o saună din Berlin
București
6°C
Articole Similare

5
Grațiat de Trump pentru asaltul asupra Capitoliului, a ajuns închisoare pentru pornografie infantilă - Ce au găst anchetatorii în laptopul lui
5

459
Curge șampania în parlamentul israelian: spânzurarea devine pedeapsă implicită pentru palestinienii din Cisiordania. Reacții dure la nivel internațional
459

9
Maia Sandu face vizite oficiale în Finlanda și Letonia
9

38
Iranul vrea să impună o taxă de trecere prin Strâmtoarea Ormuz. O comisie parlamentară a aprobat deja un proiect în acest sens
38

39
Doi soldaţi ai forţelor de menţinere a păcii ale ONU au fost ucişi în sudul Libanului; Franţa solicită o reuniune a Consiliului de Securitate
39

957
"Cel mai dulce jaf din Europa" a făcut furori pe internet. Nestlé a confirmat incidentul printr-un comunicat neașteptat de savuros
957

33
Activitatea industrială din China își revine după două luni de contracție
33

36
Pentagonul va ţine marţi o conferinţă de presă privind războiul din Iran
36

94
Lupte grele în Liban - Patru militari israelieni au fost uciși în ciocnirile cu Hezbollah
94

2.449
Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Explozii la Ierusalim. Alertă aeriană și în EAU/ Iranul neagă orice negociere cu SUA
2.449

52
Traseul operelor de artă furate - Piața neagră, mafia și negocierile secrete
52

53
Trump se gândeşte să solicite ţărilor arabe o contribuţie la costurile războiului
53

81
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
81
















Comentează