Cotidianul cu cel mai mare tiraj din Grecia, Ta Nea, urmează să îşi înceteze apariţia în câteva zile, transmite AFP. Anunţul a fost făcut sâmbătă de proprietar, grupul Lambrakis (DOL), care a explicat într-un comunicat decizia prin datoriile grupului, relatează Agerpres.
DOL nu mai dispune de resurse financiare, după ce băncile la care are datorii au instituit un regim de gestiune special, în cadrul căruia reţin toate veniturile grupului, atât din vânzarea ziarelor, cât şi din publicitate, se arată în comunicat.
Alături de Ta Nea, al cărui tiraj zilnic este de 14.000 de exemplare, ar urma să dispară de pe piaţă şi săptămânalul To Vima, tot al grupului DOL. Grupul mai deţine şi alte reviste, site-uri de informare, postul de radio Vima FM şi este acţionar la televiziunea Mega, de asemenea grevată de datorii mari.
Preşedintele DOL, Stavors Psycharis, este urmărit penal pentru fraude fiscale şi spălare de bani.
Grupul de presă DOL a fost, ca şi altele din Grecia, extrem de critic la adresa premierului de stânga Alexis Tsipras. Guvernul acestuia s-a angajat să restabilească transparenţa în domeniul media, pe care îl consideră proprietatea unor oligarhi.
Comunicatul de sâmbătă al DOL afirmă că "angajaţii, cei care au slujit şi slujesc valorile jurnalismului liber, luptă şi vor continua să lupte pentru salvarea grupului, a titlurilor sale istorice şi al celorlalte publicaţii ale sale", ceea ce potrivit AFP pare să indice că mai există speranţe de continuare a activităţii.
Cel mai mare cotidian din Grecia îşi încetează apariţia
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

98
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
98

35
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
35

284
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
284

22
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
22

734
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
734

355
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
355

615
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
615

1.379
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.379

1.362
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.362

714
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
714

2.056
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
2.056

1.034
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
1.034

116
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
116
















Comentează