Cele două persoane care administrau barul elveţian care a luat foc în timpul petrecerii de Revelion, o tragedie în care au pierit 40 de persoane, sunt anchetate penal pentru suspiciuni de infracţiuni, între care omor din neglijenţă, au declarat sâmbătă procurorii, informează Reuters via News.
La două zile după incendiu, în care 119 persoane au suferit leziuni, inclusiv arsuri grave, autorităţile încă încercau să identifice multe dintre victimele decedate, iar atenţia s-a îndreptat către modul în care s-a putut produce una dintre cele mai grave tragedii din Elveţia.
Anchetați pentru omor din neglijență
Cei doi administratori ai barului sunt suspectaţi de infracţiuni, inclusiv omor din neglijenţă, vătămare corporală din neglijenţă şi incendiu din neglijenţă, au declarat procurorii din Valais, cantonul în care se află barul din staţiunea de lux Crans-Montana.
Ei nu au dezvăluit numele celor doi.
„A fost o tragedie enormă. Ne pare foarte rău că s-a întâmplat acest lucru”, a declarat ministrul elveţian al justiţiei, Beat Jans, în faţa barului Le Constellation.
El a spus că temperatura în timpul incendiului trebuie să fi atins „500, 600 de grade (Celsius)”.
Reuters menţionează că nu a reuşit să contacteze imediat proprietarii barului pentru a obţine un comentariu şi nici procurorii pentru a verifica dacă aceştia erau persoanele la care se făcea referire.
Cauzele incendiului și siguranța clădirii, verificate de procurori și experți
Răspunzând la informaţia despre ancheta penală, locuitorii îndureraţi de pierderea bruscă a vieţilor omeneşti au declarat că este important ca autorităţile să ajungă la fondul cazului.
„Avem nevoie de un moment de reflecţie”, a spus Patricia Mazzoni, 55 de ani. „Dar după aceea, aş dori o anchetă independentă. O anchetă independentă pentru a afla cine a greşit aici”, spune femeia.
Martorii au relatat că au văzut personalul de la Le Constellation transportând aşa-numitele „lumânări fântână” deasupra sticlelor de şampanie şi au apărut întrebări şi cu privire la un material poliuretanic utilizat pentru izolarea fonică a tavanului subsolului unde dansau petrecăreţii.
Beatrice Pilloud, procurorul-şef al cantonului Valais, a declarat că indiciile arată că incendiul a izbucnit deoarece artificiile s-au apropiat prea mult de tavan. „De acolo, a izbucnit un incendiu rapid, foarte rapid şi extins”, a declarat ea vineri după-amiază.
Ancheta va analiza renovările efectuate la bar, sistemele de stingere a incendiilor şi căile de evacuare, precum şi numărul de persoane aflate în interiorul localului în momentul izbucnirii incendiului, au declarat procurorii.
Potrivit locuitorilor din zonă, poliţia a sosit rapid la faţa locului, dar victimele au suferit arsuri atât de grave, încât anchetatorii au declarat că vor avea nevoie de câteva zile pentru a identifica cadavrele.
Ilustrând natura minuţioasă a acestei munci, procuratura din Valais a declarat sâmbătă că poliţia a identificat cadavrele a patru victime elveţiene cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani - două fete şi doi băieţi - şi le-a predat familiilor. Victimele nu au fost numite.
Vineri, autorităţile identificaseră doar una dintre victime, un adolescent italian, jucător internaţional de golf, Emanuele Galeppini.
Potrivit a două persoane familiarizate cu ancheta, unele dintre victime ar putea avea sub 16 ani.
Localnicii au declarat că barul era popular printre tineri, iar guvernul elveţian a afirmat că multe dintre victime erau probabil tineri. În Elveţia, berea şi vinul pot fi consumate de la vârsta de 16 ani.
Unul dintre cei doi proprietari ai barului, Jacques Moretti, a declarat pentru ziarul Tribune de Geneve că Le Constellation a fost verificat de trei ori în 10 ani şi că totul a fost făcut conform regulilor.
Stephane Ganzer, şeful securităţii din Valais, a declarat că ancheta va stabili dacă barul a fost supus inspecţiilor anuale ale clădirii, dar că municipalitatea nu a semnalat probleme şi nu a raportat nereguli autorităţilor cantonului.






























Comentează