La Ierusalim s-a deschis joi oficial o filială a ambasadei Cehiei în Israel, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Evenimentul este controversat, statutul Ierusalimului fiind unul din punctele-cheie ale conflictului din Orientul Mijlociu.
Oficiul de reprezentare din Ierusalim este subordonat ambasadei Cehiei din Tel Aviv şi se va ocupa, printre altele, de cooperarea economică.
Ministrul ceh Andrej Babis a fost prezent la inaugurarea noului sediu şi a apreciat că este un moment important în relaţiile bilaterale.
Ministrul israelian de externe Gabi Ashkenazi a vorbit despre prietenia dintre cele două popoare şi a mulţumit Cehiei, ţară membră a Uniunii Europene, pentru rolul în schimbarea atitudinilor faţă de Ierusalim.
Israelul susţine că Ierusalimul este capitala sa "eternă şi indivizibilă", în timp ce palestinienii îşi menţin pretenţiile faţă de partea de est a oraşului.
UE consideră că în cadrul unei soluţii cu două state - israelian şi palestinian - ambele trebuie să aibă capitala la Ierusalim, aceasta fiind singura modalitate de asigurare a unei păci durabile şi a stabilităţii regiunii.
În urmă cu aproape trei ani, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, Statele Unite şi-au mutat sediul ambasadei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, o decizie criticată pe plan internaţional.
Preşedintele Cehiei, Milos Zeman, a susţinut că ţara sa trebuie să urmeze exemplul SUA, dar nu a reuşit să impună până acum acest pas.
Recent, au circulat ştiri conform cărora premierul israelian Benjamin Netanyahu intenţionează să livreze Cehiei, afectată grav de epidemie, excedentul de vaccinuri împotriva coronavirusului de care dispune.
Cehia inaugurează o reprezentanță diplomatică la Ierusalim
București
12°C
Articole Similare

420
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
420

992
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
992

1.110
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.110

84
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
84

2.493
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.493

1.695
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.695

2.088
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.088

5.093
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.093

1.186
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.186

1.047
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.047

52
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
52

3.531
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.531

3.311
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.311
















Comentează