Unul sau mai mulţi necunoscuţi au ameninţat statul ceh cu răspândirea virusului Ebola pe teritoriul său, solicitând un milion de euro în monedă virtuală, aşa-numita bitcoin, pentru a renunţa la plan, a anunţat luni poliţia cehă.
'Unul sau mai mulţi răufăcători se dedau la un şantaj al statului, ameninţând cu propagarea virusului Ebola', a declarat presei un adjunct al şefului poliţiei naţionale, Zdenek Laube.
'De la început, obiectivul principal a fost de a semăna panica', a adăugat el.
Ministrul de interne a precizat într-un comunicat că persoanele aflate în spatele şantajului folosesc 'metode de comunicare foarte sofisticate', fără a furniza informaţii suplimentare.
Autorul sau autorii riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare, a indicat Robert Slachta, şeful Biroului de luptă împotriva crimei organizate (UOOZ).
Potrivit şeful serviciilor cehe de sănătate publică, Vladimir Valenta, virusul, care a provocat deja moartea a aproape 5.000 de persoane, are totuşi puţine şanse de a se răspândi în Republica Cehă.
'Obţinerea virusului, transportul lui, propagarea lui pe o altă cale decât contactul cu o persoană infectată sau cu fluidele sale corporale nu este un lucru realist', a spus el în faţa ziariştilor.
Până în prezent, patru cazuri suspecte de Ebola s-au dovedit a fi negative în Cehia, ţară de 10,5 milioane de locuitori.
Peste 10.000 de persoane au contactat virusul, prezent în principal în trei ţări din Africa de Vest, conform cifrelor prezentate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Numai câteva cazuri - în majoritate persoane care au îngrijit bolnavi în Africa - au fost înregistrate în Europa şi America de Nord, scrie agerpres.
Cehia e șantajată cu Ebola
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.873
Blocaj istoric la Washington - Donald Trump încearcă se deblocheze situația printr-un ordin executiv
1.873

2.092
Opțiunile UE dacă Viktor Orban câștigă din nou: Între renunțarea la unanimitate și excluderea Ungariei din UE
2.092

8.302
Trump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
8.302

68
Drone ucrainene căzute pe teritoriul Finlandei - Kievul prezintă scuze
68

6.599
Decizia care îl va înfuria pe Trump: O țară europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul din Iran
6.599

50
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
50

109
Iranul discută deja de retragerea ţării din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare
109

37
Acordul Serbiei cu Rusia privind gazele a fost prelungit cu trei luni
37

3.525
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
3.525

32
Ploi torențiale și inundații în Afganistan - Sunt cel puțin 22 de morți
32

43
Parlamentul din Israel a adoptat bugetul anual - Netanyahu scapă de alegeri anticipate
43

7.377
NORAD a dat alarma la Mar-a-Lago - Avioanele F-16 au tras rachete de semnalizare
7.377

50
Kosovo aprobă trimiterea de trupe în Gaza în cadrul iniţiativei SUA
50
















Comentează