Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Elveţia pentru că a obligat o ziaristă să îşi dezvăluie sursele, în cadrul unei anchete penale privind traficul de droguri, transmite AFP. Instanţa Consiliului Europei a reamintit importanţa protecţiei surselor într-o societate democratică, notează Agerpres.
Nina Jecker a publicat în 2012 un articol într-un ziar din Basel, în care descria activitatea de mai mulţi ani a unui distribuitor de canabis şi haşiş pe care îl vizitase acasă. Articolul a dus la deschiderea unei anchete, iar jurnalista a fost chemată ca martor, însă a refuzat să depună mărturie. Tribunalul cantonal i-a dat dreptate în primă instanţă.
La apel, tribunalul federal i-a interzis să îşi protejeze sursele, apreciind că mărturia ei ar fi singura modalitate de identificare a autorului infracţiunii, iar interesul public 'primează faţă de interesul privat' al ziaristei.
CEDO a decis în unanimitate că poziţia justiţiei elveţiene încalcă articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, referitor la libertatea de exprimare. Magistraţii de la Strasbourg au subliniat că numai 'un imperativ preponderent de interes public' ar fi justificat constrângerea jurnalistei, însă în speţă nu s-a stabilit o astfel de situaţie.
Jecker nu a cerut despăgubiri, prin urmare CEDO nu a condamnat Elveţia la plata vreunei sume.
CEDO a condamnat Elveţia pentru că a obligat o ziaristă să îşi dezvăluie sursele
Articole Similare

34
Ce se întâmplă dacă Rusia intervine în războiul din Iran? Avertismentul unui analist militar după declarațiile ideologului rus Aleksandr Dughin: 'Atunci într-adevăr se schimbă contextul'
34

17
Vestea momentului vine din SUA: Fenomenul care încălzește planeta dincolo de limita suportabilului revine în forță
17

4.635
Vladimir Putin ar trebui să se teamă. Ar putea avea aceeași soartă ca liderul iranian: 'Clopotul final a sunat'
4.635

2.947
VIDEO Mesaj dur de la Washington: 'Dacă ucideți americani, vă vom vâna fără scuze și fără ezitare și vă vom ucide'
2.947

4.437
'Nu vom rămâne tăcuți și nu vom ceda în fața acestor crime' - Președintele Iranului amenință după bombardarea școlii de fete și a unui spital
4.437

170
Conflictul SUA-Iran: Numărul militarilor americani ucişi creşte la şase
170

1.926
După atacurile aeriene, iranienii ar putea lansa atacuri cibernetice și teroriste - Avertisment de la șeful uneia dintre cele mai mari bănci din lume
1.926

3.193
Rusia privește din nou de pe margine. De ce nu sare în ajutorul Iranului în ciuda legăturilor strânse dintre cele două state
3.193

77
Operațiunea împotriva Iranului va dura „atâta timp cât este necesar”, spune ambasadorul israelian la ONU
77

1.480
Ambasadorul Israelului în România explică operațiunea contra Iranului: 'Nu știu dacă scopul nostru este schimbarea regimului...'
1.480

63
Grecia a arestat un cetățean georgian suspectat de spionaj la o bază militară utilizată de SUA
63

2.815
Rachetele iraniene pot ajunge în România. Israelul a publicat o hartă care arată raza de acțiune a rachetelor balistice ale Iranului
2.815

5.246
Afganistan oficializează pedepse șocante: legea care schimbă radical viața femeilor
5.246

















Comentează